Pilotul de Formula1, Jensen Button, de la Honda, va lipsi şi de la cursele de încercări din sezonul de iarnă, de la Jerez (Spania), din cauza unei accidentări. Britanicul, în vârstă de 26 de ani, s-a ales cu câteva coaste rupte după un accident pe pista de karting şi a fost sfătuit să facă o pauză de o săptămână, înainte de a urca iar la volanul monopostului său. "Doctorii i-au recomandat să se refacă, mai întâi, pentru ca accidentarea să nu se agraveze, şi apoi să intre din nou în Honda. Vom vedea la sfârşitul săptămânii ce spun testele finale", a declarat un oficial al echipei Honda. Jensen Button a obţinut, în august, prima sa victorie în Formula 1, în Marele Premiu al Ungariei, a 13-a etapă a Campionatului Mondial, disputat pe circuitul de la Hungaroring. (newsin)