In pridvorul Bisericii Sf. Gheorghe Nou, de la kilometrul 0 al Capitalei, moastele Sfantului Ierarh Nicolae din Mira Lichiei au fost scoase inca de ieri dimineata, de la ora 8, si vor ramane pana la ultimul pelerin. Putina lume stie ca acest lacas din inima Capitalei adaposteste mana dreapta a unuia dintre cei mai populari sfinti ai Bisericii, atat Ortodoxe, cat si Catolice, venerat deopotriva in Occident, ca si in Europa Rasariteana. Cu trupul la Bari, in sudul Italiei, cu un brat in nord-estul Frantei si cu moaste ale bratului drept in Romania, Sfantul Nicolae pare rastignit pe harta Europei contemporane, pentru unitatea crestinilor si refacerea Bisericii primare. Un pelerinaj prea mic pentru popularitatea Sfantului In contrast evident cu marea popularitate a ocrotitorului copiilor si calatorilor, deopotriva, pelerinajul la moastele Sf. Nicolae din Biserica Sf. Gheorghe Nou este mult restrans, ca sa nu facem comparatie cu marile pelerinaje de la moastele Sf. Dimitrie Basarabov sau ale Sf. Mina din Bucuresti. Ieri, la ora amiezii, randul pelerinilor care asteptau sa treaca prin fata casetei cu mana Sf. Nicolae abia ajungea de pe treptele lacasului pana in strada. Barbati, femei si copii, cu flori in maini si mici carticele de rugaciuni, se aplecau asupra casetei de argint, in speranta ca apropierea sfinteniei va transfera binefaceri noi asupra destinului celui ce crede in astfel de minuni. Dupa ce-si lasa obolul in preajma icoanei mari a Sf. Nicolae, scoasa in pridvorul lacasului, deasupra sipetului de argint, pelerinul ii daruieste acatistul cu dorintele sale parintelui Vlad, de la care primeste un cornet de hartie cu tamaie, spre binecuvantare. "Am venit sa ne rugam pentru sanatatea copiilor, pentru ca Sf. Nicolae e aparatorul lor. Pentru sporul casei, am luat de la parintele matanii, pe care o sa le purtam tot anul, sa ne ocroteasca, pana la urmatorul Sf. Nicol