Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mocirla

Publicat in GAZETA de SUD, joi 7 decembrie 2006 ·

Mexico City este construit pe o uriasa mocirla, o fosta laguna, peste care s-a asternut o patura subtire de sol ferm. Mult timp s-a crezut ca mocirla a fost astfel complet acoperita. Dar iata ca marile cladiri, cum ar fi splendidul teatru „Bellas Artes“, au inceput sa se scufunde sau sa se incline. Biserica „Nuestra Segnora de Guadelupe“, cel mai venerat templu al catolicismului din America de Sud, a trebuit sa fie darâmata. Si noi, dupa o Duminica a Orbilor, am sperat ca putem edifica o tara noua pe mocirla trecutului, pe care am acoperit-o cu un strat subtire de sperante; dar n-am reusit. Ba mai mult, ne-am cufundat si noi in mocirla. O ultima confirmare a acestui trist adevar o constituie sedinta festiva consacrata Zilei Nationale. Când parlamentarii, printre injuraturi reciproce si tropaituri, guitau lozinci despre România, despre patriotism. Prea suficienti, dar deloc motivat, pentru clasa politica oamenii nu exista; ei sunt totul. Continua certurile politice, fara a se tine seama ca se consuma timpul nostru, care ar putea fi folosit pentru rezolvarea problemelor importante ale tarii. Certurile din interiorul unui partid nu se datoreaza unor motive doctrinare sau ideologice si nici dorintei de purificare morala, ci slabei calitati a membrilor partidului si dorintei de putere a unora dintre ei. Doar doua partide par, cel putin pentru moment, mai stabile; si asta fiindca au doi lideri fermi, cu reale calitati de politicieni. Abordarea simplista si tendentioasa cum ca in toate si-a bagat dracul mesa este extrem de laudativa la adresa lui Basescu. Se recunosc astfel calitatile de om politic ale sale, considerându-se ca un singur om, cu posibilitati reduse de prevederile constitutionale, poate juca pe degete intreaga clasa politica. Nu-l laud pe Basescu; a facut multe lucruri discutabile si putea face mult mai multe lucruri bune. Dar, logic vorbind, nu vad ce vina ar

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR a decis că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să mai includă bunurile și veniturile soților și copiilor

Libertatea acum o ora
Funcționarii publici nu trebuie să mai treacă bunurile și veniturile soților și copiilor în declarația de avere. Decizia a fost luată de CCR. Aceștia au declarat neconstituțional și articolul privind publicarea declarației de avere.

ANI, avertisment dur despre decizia CCR: Anulează caracterul public al declarațiilor de avere și poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani

HotNews acum 18 minute
Agenția Națională de Integritatea consideră că decizia Curţii Constiţionale (CCR) de joi, prin care este declarată neconstituționalitatea unor articole din legea ANI „anulează caracterul public al declarațiilor de avere și de interese” și „poate înc

UPDATE - Gimnastică: Performanţă mare reuşită de Ana Bărbosu la Europenele de la Leipzig - bronz la individual compus. Revenire impresionantă la ultima rotaţie. Este prima clasare pentru România pe podiumul continental în această probă după 12 ani

News.ro acum 32 minute
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12

Sorin Grindeanu: Intrarea în Coaliția de guvernare cu dreapta, un pas greșit

Gandul acum 44 minute
Sorin Grindeanu afirmă că a fost unul dintre social-democrații care au militat pentru coaliția de guvernare alături de liberali, în al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, datorită situației economice și pandemiei. Dar, acum, la „Ai aflat! Cu Ionuț

Cum vor arăta facturile românilor de la 1 iulie? Sebastian Burduja a făcut anunțul

Mediafax acum 50 minute
Românii se tem că, de la 1 iulie, vor plăti mai mult la utilități. Ca raspuns la toate știrile false care au circulat în ultima perioadă, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, i-a liniștit pe români, asigurându-i că după 1 iulie, facturile nu vor „

Sorin Grindeanu, despre METROUL de la Cluj: „Nu există pericol de pierderi de finanțări/ Eu știu că se lucrează, dar nu e în gestiunea noastră”

Gandul acum 50 minute
Sorin Grindeanu a afirmat că Ministerul Transporturilor are aproximativ un sfert din totalul fondurilor prin PNRR, însemnând 7,2-7,3 miliarde de euro. Întrebat despre metroul de la Cluj, ministrul interimar a declarat că: „Eu știu că se lucrează, da

Mesajul lui Friedrich Merz către J. D. Vance: Europa este pregătită să LUPTE, dacă este necesar, pentru valorile sale fundamentale

Gandul acum o ora
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat joi că Europa este pregătită să lupte, dacă este necesar, pentru valorile sale fundamentale de libertate și democrație, într-o replică la criticile repetate ale Administrației Trump la adresa Uniunii Europ

Digul construit în subteran în Salina Praid a cedat din cauza inundaţiilor! Ce spune Salrom

Ziua Constanta acum 4 ore
Societatea Națională a Sării SA anunță cedarea digului construit în subteranul, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice. ”Aşa cum am informat şi în comunicatele anterioare, pe fondul precipitaţiilor abundente produse în întreaga ţară, la Salina P

Un lider PNL, ironic după decizia CCR: „Ani de zile legea privind declarațiile de avere a fost constituțională și acum nu mai este”

Adevarul acum 14 minute
Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a ironizat joi decizia Curții Constituționale a României, potrivit căreia declarațiile de avere și de interese nu mai trebuie să includă bunurile și veniturilor soților și copiilor.

FOTO. Ziua Eroilor marcată la Piatra Neamț

Ceahlaul acum 3 ore
Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român, comemorată odată cu sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, a fost marcată la Piatra Neamț în cadrul unei ceremonii militare. Manifestarea a avut loc pe 29 mai, la Monumentul Eroilor din Primu

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/25°
vin.

14°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

20°
joi

13°/21°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/24°
Constanta
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

14°/21°
dum.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/17°
vin.

11°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/18°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/26°