De multa vreme vreau sa scriu despre fani. Fanii SF. Nu obezii aia care se costumeaza in Klingonieni la conventiile mondiale, pe care insista un reportaj dat la TVR cu vreo zece ani in urma, filmat la Glasgow sau la Jersey, din care telespectatorul roman trebuia sa inteleaga ca ei, fanii SF, sint o adunatura de ciudati, oameni maturi in acte, dar ramasi cu mintea la o virsta (pre)pubera, pasionati de filmele si cartile cu nave cosmice si extraterestri hidosi.
Vreau sa scriu despre fani normali, fani-cititori si cumparatori de carti si reviste. Fani care stiu ce apare si ce va aparea pe piata in materie de literatura F&F. Fani care se aboneaza la colectii de carti. Fani pe care si-i doreste orice editura si orice scriitor.
Am cunoscut fanii SF la sfirsitul anilor ’80 si in prima jumatate a anilor ’90. Era perioada de glorie a Jurnalului SF si a Colectiei „Nautilus“ a Editurii Nemira. Era perioada in care fanii se intilneau aproape lunar, la Zilele Cenaclului X sau la Conventia Nationala (RomCon), fie la Cluj, fie la Iasi, la Craiova, Baia Mare, Ploiesti, Buzau, Giurgiu sau pe o insula din mijlocul Dunarii, in apropiere de Cernavoda, unde in fiecare vara se organiza (si inca se mai intimpla asta) tabara Atlantykron...
Se adunau cu zecile – la conventiile nationale erau chiar sute de participanti, asa cum si in prezent se mai aduna in tabara. Cititi, documentati, erau in stare sa petreaca ore intregi discutind despre carti, despre autorii preferati. Prin anii ’90 organizau excursii la conventiile europene (unde, de obicei, numarul participantilor trece de o mie), dar si la conventii mondiale (caz in care se adunau si cinci mii de fani din toata lumea) organizate in Europa. Fanii erau masa din care se alegeau viitorii scriitori si jurnalisti, partea activa a fandomului. Multi au fost mai intii fani, dar s-au apucat apoi de scris sau de f
