Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calculatoarele care folosesc Windows se scumpesc cu aproape 30%

Publicat in Adevarul, joi 7 decembrie 2006 ·

Creşterea de preţ va avea loc din cauza alinierii la UE a costurilor licenţelor Microsoft Preţul final al computerelor care utilizează sistemele de operare Windows ar putea să crească cu până la 28%, după data integrării României, ca urmare a scumpirilor anunţate de Microsoft. Majorarea costurilor aferente acestor achiziţii ar urma să fie suportată în cea mai mare măsură de segmentul corporate, şi mai puţin de clientul persoană fizică, ce va prefera în continuare să-şi cumpere un calculator fără sisteme de operare preinstalate. Bugetele alocate în acest sens de către companiile din segmentul de business ar trebui să crească ca urmare a acestor majorări de preţuri previzionate, însă reprezentanţii din sector se feresc să dea date concrete, invocând clauzele de confidenţialitate cuprinse în contractele încheiate între cele două părţi, în speţă între compania respectivă şi Microsoft. Sistemele cu soft preinstalat sunt afectate "Nu pot fi date sume concrete în acest sens, şi pentru că fiecare contract negociat diferă unul de celălalt. Însă scumpirea produsului final nu ar trebui să fie mai mare de 28%", spune Valentin Negoiţă, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (APEDICT). Ceva mai optimist atunci când vine vorba despre scumpirea acestor produse este Dragoş Salamac, director de marketing în cadrul companiei ProCA, divizia de distribuţie IT a grupului RTC. "Această creştere se va resimţi în preţul final al sistemelor într-o proporţie destul de mică, de cel mult 10 procente; şi doar în preţul sistemelor cu soft preinstalat", spune Salamac. În opinia sa, creşterea de 30% anunţată de Microsoft nu este o scumpire generală a produselor americanilor, ci reprezintă o aliniere a preţurilor percepute românilor cu cele din UE. "Creşterea este o consecinţă directă a integrării României în Uniunea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok nu mai funcționează în SUA. Iată mesajul afișat pentru utilizatori

Ziua Constanta acum 13 minute
TikTok a fost scos din SUA, lăsând milioane de utilizatori fără platforma lor preferată. TikTok a ieșit offline în SUA, cu câteva ore înainte ca o nouă lege care interzice platforma să intre în vigoare. Un mesaj care apare pe aplicație pentru utili

Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Motivul invocat de Netanyahu

HotNews acum 38 minute
Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas, programat să intre în vigoar duminică dimineață, a fost amânat. Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că încetarea focului nu va începe până când Hamasul nu va prezent lista ostaticilor care urm

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum o ora
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Horoscop pentru duminică, 19 ianuarie 2025. Sănătatea este vulnerabilă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sanatatea este vulnerabila, de aceea ingrijeste-te mai mult in aceste weekend. Pe de alta parte, te preocupa treburile de rutina atat cele de la serviciu, cat si cele domestice. Recomandabil este sa nu depui eforturi mari. Duminica te vei sim

Yemen: Rebelii houthi sunt pregătiţi să riposteze dacă sunt atacaţi în timpul armistiţiului din Gaza

News.ro acum 2 ore
Rebelii houthi „avertizează forţele inamice din Marea Roşie cu privire la consecinţele oricărei agresiuni împotriva Yemenului în timpul perioadei de încetare a focului în Gaza”, conform unei declaraţii pe X, relatează lefigaro.fr. Houthis „vor confr

Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza intră în vigoare duminică dimineaţă

News.ro acum 4 ore
Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza urmează să intre în vigoare duminică dimineaţa, ceea ce ar putea pune capăt războiului de 15 luni, relatează AFP. Încetarea focului în trei etape va int

Mii de persoane au protestat la Washington împotriva lui Donald Trump, înainte de inaugurarea sa

HotNews acum o ora
Mii de oameni, majoritatea femei, au ieșit, sâmbătă, pe străzile din Washington DC pentru a participa la un marș împotriva președintelui ales Donald Trump, cu două zile înainte de ceremonia de inaugurare, potrivit BBC. „Marșul Poporului”, cunoscut a

Coreea de Sud: Detenţia preşedintelui a fost prelungită, manifestanţi furioşi au pătruns în tribunal

News.ro acum 10 ore
Justiţia din Coreea de Sud a aprobat prelungirea detenţiei preşedintelui Yoon Suk Yeol, care a fost suspendat din funcţie după ce a fost arestat pentru încercarea nereuşită de a impune legea marţială, ceea ce a stârnit furia susţinătorilor săi, unii

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Feedback
Feedback