Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„N-am avut o societate care sa se impotriveasca la comunism“. Interviu cu Traian UNGUREANU

Publicat in Observator Cultural, joi 7 decembrie 2006 ·

La recentul tirg de carte Gaudeamus, Traian Ungureanu a lansat volumul Despre Securitate. Romania, tara „ca si cum“ (Editura Humanitas, 2006). Problema si provocarea acestei carti se refera la comunismul romanesc: in Romania, societatea n-a existat, rezistenta a fost marginala si usor de inabusit, nici un gest de disidenta individuala n-a avut reverberatii in societate, n-a putut sa mobilizeze, sa educe, sa adune valori si energii. Am facut acest interviu la Bucuresti, la sfirsitul saptaminii trecute, inainte ca Traian Ungureanu sa se intoarca la Londra.

Traian Ungureanu, la sfirsitul anului 2003 ai fost eliminat de la BBC. Ce s-a intimplat cu tine de atunci si pina astazi, decembrie 2006?

Mai intii, m-am suparat foarte tare. Eram de 16 ani la BBC. M-am suparat foarte tare pentru ca am fost eliminat in mod nedrept si murdar. Acum stiu ca originile deciziei au fost politice.

Adica?

Au fost presiuni politice dinspre administratia Nastase. La BBC, la nivel de virf, s-au facut presiuni pentru eliminarea mea. Bineinteles, n-am sa pot dovedi scriptic niciodata, nimeni nu va recunoaste. Dar, eu stiu ce stiu si spun asta. A fost un spectacol jenant, orchestrat dupa toate regulile mizere ale inscenarilor; s-a folosit pretextul unei reorganizari si eu am picat la examen. Pina la urma, am fost singurul membru al redactiei romane a BBC eliminat in mod direct. Altii au plecat prin demisie. Eu am fost dat afara. Singurul. Dupa ce am facut nenumarate contestatii si apeluri la conducerea BBC, ultimul examinator, de la ultima comisie, mi-a comunicat ca apelul meu a fost respins si ca pot pleca. Atunci am intrebat: Pot conchide ca am fost cel mai slab membru al redactiei? Raspunsul lui a fost: Da. Eu cred ca aveam dreptul sa fiu considerat macar penultimul membru al redactiei BBC in limba romana si nu ultimul.

- BBC este o f

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de 4,1 grade în Vrancea

HotNews acum 41 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc vineri seară în județul Vrancea, la o adâncime de 80 de kilometri, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). „În ziua de 18 aprili

Tragedie în Vinerea Mare! O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat pe lacul de acumulare Siriu, Buzău. Un pompier, dat dispărut

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 18 aprilie 2025, în jurul orei 17:00, în localitatea Siriu, județul Buzău, a fost declanșată o operațiune de căutare-salvare pe lacul de acumulare Siriu, după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg. Potrivit ISU Buzău, di

Gabriela Ruse s-a calificat în semifinale la Rouen. Pentru româncă ar putea urma o înfruntare cu Elina Svitolina

News.ro acum o ora
Gabriela Ruse, locul 90 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a învins-o în sferturi pe sportiva franceză Jessika Ponchet, numărul 146 mondial, scor 6-2, 6-2, într-o oră şi 16 minute. În faza ur

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 39 minute
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Mii de persoane participă la procesiunea Drumul Crucii din Ierusalim

G4Media acum 2 ore
Mii de pelerini s-au alăturat procesiunii anuale a Drumului Crucii în oraşul vechi din Ierusalim, în timp ce creştinii din întreaga lume celebrează Vinerea Mare, relatează dpa, transmite Agerpres. În anii care au precedat actualul război din Gaza, z

Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 4 ore
Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zilei, nu va

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 7 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Mirel Rădoi, anunț înaintea derby-ului cu Dinamo: „Jucătorii au resimțit o stare de oboseală”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mirel Rădoi (44 de ani), antrenorul celor de la Universitatea Craiova, a susținut conferința de presă premergătoare partidei cu Dinamo din etapa #5 din play-off-ul Superligii.

Mesaj RO-Alert după apariţia unui urs lângă o cabană din Cheile Bicazului, o zonă turistică de o frumusețe impresionantă

G4Media acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, vineri după-amiază, un mesaj RO-Alert privind prezenţa unui urs lângă o cabană din Cheile Bicazului, o zonă turistică impresionantă. „În jurul orei 15:55, a fost semnalată prezenţa unui ur

Vremea

București
acum

16°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/18°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°