Pana prin anii ’90, in Bucuresti exista o lume usor ascunsa, a iubitorilor de carte veche. Bibliofilii si anticarii. Se spune ca, daca aveai sansa sa intri in grupul lor, te simteai ca la un curs universitar. Primii ajunsesera niste exegeti ai cartilor despre autorii pe care ii colectionau. Anticarii stiau care carte veche este si una de bibliofilie... PASIONATII DE CARTE VECHE AU DEVENIT LA FEL DE RARI CA FLORILE DE COLT

Pana prin anii ’90, in Bucuresti exista o lume usor ascunsa, a iubitorilor de carte veche. Bibliofilii si anticarii. Se spune ca, daca aveai sansa sa intri in grupul lor, te simteai ca la un curs universitar. Primii ajunsesera niste exegeti ai cartilor despre autorii pe care ii colectionau. Anticarii stiau care carte veche este si una de bibliofilie...

In primul rand, un bibliofil pur-sange incerca sa-si stranga o colectie pe o anumita tema sau pe un autor. Nu cumpara carti care pentru el nu aveau nici un rost. "Si se crea o legatura intima intre bibliofil si autorul pe care il iubea", spune Mircea Stupar, anticar de aproape 25 de ani. "Intr-un fel, invatam unul de la celalalt. Era normal ca atunci cand imi venea o carte - sa zicem, de scriitorul X - cel interesat sa stie mai bine decat mine cand a aparut, in ce conditii si ce este cu cartea respectiva. Eu ma pricepeam mult mai bine la valoarea ei pe piata." Dat fiind ca si-a facut "ani intregi" ucenicia la familia Carabas, renumita pentru traditia acesteia in ale anticariatului, Mircea Stupar miroase o carte de bibliofilie dintr-o mie. Se uita atent la cotorul cartii, la gravura ei, la legatura, la modul de tiparire si isi cam da seama de "perioada in care a fost publicata". Consulta un catalog cu preturile estimate pentru cartile scoase in aceleasi conditii, in vremea aceea. Si ii face un pret. "Nu de putine ori mi s-a intamplat insa sa mi se ofere o suma de bani mult mai mare