1973, primăvara

Cîte "lucruri" sînt în fiecare lucru? Ce se află de-jur-împrejurul apariţiei sale, ce ni se dă laolaltă cu ea? Cîtă senzaţie pură, strict indicativă, cîtă ipoteză, cît mister? Cîtă penumbră, cîtă evidenţă? Cîtă interogaţie, cîtă strălucire revelată, cîtă nelinişte premonitivă? Cum să deosebeşti între prezenţa lucrului şi neantul lui? Între intuiţia vagă a drojdiei cosmice din care sînt făcute toate şi explozia luminoasă a unui sens? A privi obiectele din jur ca pe nişte comprimate de timp. A vedea, în fiecare din ele, 1) ceva consumat, ceva "fost" care subzistă încă, 2) ceva actual, care se oferă consumului şi consumă substanţa senzitivităţii noastre, şi 3) ceva virtual, ceva pe cale de a se naşte. Orice lucru e amintirea unui trecut şi anticiparea unui proiect inepuizabil. Cu alte cuvinte, orice lucru stă, ca un scurt episod afirmativ, într-un ocean de nedeterminare. Şi nu-l vezi cu adevărat, cîtă vreme nu parcurgi pînă la capăt nedeterminarea sa.

11 octombrie 1977, Păltiniş

Organizăm, la "Vila" 23 (confort 4), o mică serbare de despărţire (Abschiedsfeier), înaintea întoarcerii la Bucureşti. Gabriel citeşte pagini de jurnal, eu compun catrene sentimentale, dl Noica ne ascultă protector şi ne oferă, de cîte ori se iveşte ocazia, blînde confesiuni şi "deschideri". Spicuiesc:

"Dacă aş fi făcut o şcoală de înţelepciune, aş fi pus pe frontispiciul ei un citat din Léon Bloy: ŤNu se ştie cine dă şi cine primeşte»."

"N-am umblat, toată viaţa, decît pe marile bulevarde ale culturii. Nu i-am frecventat, şi nu i-am ştiut cum trebuie - aşa cum o făceau colegii mei de generaţie - pe marii secunzi. Asta mi-a dat o puritate filosofică, pe care, acum, o resimt ca exces."

"N-ai dreptul să pui sechestru pe nimic cu adevărat preţios. Bărbatul care are o nevastă frumoasă şi înţelege s-o ţină numai pentru sine e vulgar. Orice r