Legăturile premierului britanic cu Berlusconi şi Aznar au stricat relaţiile cu UE Britanii cu ceilalţi parteneri europeni, susţine fostul ministru laburist de interne Charles Clarke.
Clarke a declarat pentru "The Guardian" că apropierea de cei doi lideri de dreapta a fost o eroare gravă a lui Blair, mai ales că relaţiile cu alte state europene au fost neglijate. "Amiciţia personală faţă de Berlusconi şi Aznar a dus la o relaţie distantă apoi cu succesorii acestora, Romano Prodi şi Luis Rodriguez Zapatero", constată fostul ministru de interne, citat de AFP. În 2002, Tony Blair a participat la nunta fiicei fostului prim-ministru spaniol, iar în 2004 a petrecut câteva zile de vacanţă, împreună cu soţia sa Cherie, în luxoasa vilă a lui Berlusconi, din Sardinia.
Chirac l-a ocolit în problema Orientului Mijlociu
Potrivit lui Clarke, Marea Britanie plăteşte acum acest preţ. Preşedintele francez Jacques Chirac împreună cu Prodi şi Zapatero au elaborat o iniţiativă de pace pentru Orientul Mijlociu fără a băga în seamă Londra. Fostul oficial britanic spune că această apropiere a lui Blair se poate justifica, până la un punct, prin viziunea comună pe care cei trei o aveau asupra Europei şi prin susţinerea pe care o acordau Statelor Unite în războiul din Irak, dar se întreabă dacă nu cumva a mers prea departe stabilind asemenea relaţii particulare.
şi premierul britanic recunoaşte că războiul în Irak e departe de a fi câştigat
Primul-ministru britanic a admis şi el că războiul în Irak nu este pe cale să fie câştigat.
Blair a confirmat astfel că împărtăşeşte opinia noului şef al Pentagonului, Robert Gates, şi a amintit că el însuşi a recunoscut în luna iulie că situaţia la Bagdad este "înspăimântătoare". "Important este că noi trebuie să ne continuăm misiunea pe care ne-am asumat-o pentru a reuşi", a răspuns el şefului opoziţiei conservatoare,