De ce ne-am resemna cu gîndul că fosta Casă a Poporului e principala atracţie turistică din chinuita noastră capitală? Poţi înţelege că megalitismul ei şochează, la modul "Cartea Recordurilor". Dar e păcat ca noile generaţii, trăitoare în libertate şi democraţie, să rămînă cu ideea că "suma" cetăţii lui Bucur a fost "scrisă" în anii paranoici ai comunismului terminal. Avem de apărat alte valori.

Aşa, de pildă, există în acest oraş un fond ecleziastic de care habar n-avem. O somptuoasă lucrare vine să completeze lacuna. E vorba despre Enciclopedia lăcaşurilor de cult din Bucureşti, publicată în două volume, cu text român şi englez, la Editura Universalia (2005, deşi lansată abia recent, la Patriarhie). Primul volum - şi cel mai gros - listează bisericile ortodoxe. Cel de-al doilea se ocupă de lăcaşurile altor culte. Costion Nicolescu semnează un studiu introductiv, mix inspirat de poem religios şi gest de antropologie urbană. Îngrijitoarea ediţiei, Doina Uricariu, ne propune o postfaţă. Fondul textului le revine însă coautorilor (Lucia Stoica şi Neculai Ionescu-Ghinea) care au făcut, laolaltă, o remarcabilă performanţă intelectuală: aceea de a nu vorbi din birou şi de a fişa ţintele cu dublă pertinenţă, de arhitect şi istoric. Fiecare "obiectiv" a fost mai întîi cercetat pe teren. Arhivele orăşeneşti, documentele păstrate la Academia Română, tradiţia bibliografică, planurile constructive deţinute de primării, iconografia existentă şi cea fabricată ad hoc s-au reunit, astfel, în favoarea unui ansamblu de o impresionantă complexitate tipografică şi conceptuală.

Asemenea inventare au mai fost publicate. Îmi amintesc, bunăoară, volumul Biserici osîndite de Ceauşescu, pe care Sorin Dumitrescu l-a scos, cu ani în urmă, la Editura Anastasia. Coautorii înşişi au trudit mai de mult, împreună cu alţii, la un Atlas-ghid. Istoria şi arhitectura lăcaşurilor de cul