⢠Casino Royale (SUA-Marea Britanie, 2006), de Martin Campbell.
Noul James Bond, Casino Royale, are misiunea dificilă de a impune un nou James Bond, pe Daniel Craig, şi realizatorii au avut puterea de a începe cu începutul: arătîndu-ne cum şi-a dobîndit 007 autorizaţia de a ucide în interesul Guvernului britanic. Şi-a dobîndit-o ucigînd doi oameni, dar, staţi aşa, nu în stilul cu care v-aţi obişnuit de la Roger Moore (o graţioasă apăsare pe buton, urmată de o măruntă ajustare a cravatei şi de un calambur bine ticluit), ci în alb-negru zguros şi cu mult sînge pe pereţii unei bude: cînd aţi mai văzut dvs. o budă în lumea lui Bond? La scurt timp după aceste fapte lăudabile, îl regăsim în Africa, unde aleargă după un terorist, pe un şantier. (Bond pe şantier! Cînd s-a mai pomenit aşa ceva?) Urmărirea asta lungă, în acelaşi timp ultramodernă (prin stilul de cascadorie îndatorat sporturilor extreme de tip free-jumping) şi de modă veche (prin credinţa corectă şi non-bondiană că trupul omenesc poate să facă mai multe decît orice vehicul), e o scenă de acţiune cum nu s-a mai văzut de mult. Ea culminează cu tentativa teroristului (african) de a se ascunde în ambasada ţării sale şi cu iniţiativa diplomatică a lui Bond de a intra după el şi de a masacra personalul. (Asta unde s-a mai pomenit? Sigur că ideea de Bond e un vestigiu al etosului colonialist ş.a.m.d., dar, pînă acum, producătorii luau măsuri ca să înăbuşe aceste conotaţii.) După această boroboaţă, comportamentul lui dă semne de regularizare: pleacă în Bahamas (corect), se aşază la masa de joc cu un terorist (corect), îl deposedează pe terorist de maşina lui (corect), care e un Aston Martin 1964 (corect), şi de amanta lui (corect), cu care nu apucă să facă nimic, trebuind să-l prindă pe terorist pînă cînd acesta aruncă în aer un avion. Cor... poftim? Cînd s-a mai pomenit ca Bond să n-aibă timp? Şi, de unde
