Institutul Cultural Român a iniţiat în această toamnă un proiect prin care să formeze o nouă generaţie de traducători străini din limba română şi, totodată, să sprijine contactul traducătorilor cu mediul cultural românesc. Astfel, au fost instituite 20 de burse pentru traducători din 11 ţări care, în perioada octombrie-decembrie, au participat la cursuri de literatură română şi ateliere de traducere. Tînăra traducătoare croată Marina Gessner a participat în vară la "Cursurile de limba română, cultură şi civilizaţie" de la Baia Mare, iar acum este bursieră ICR.
În prima zi a lui octombrie, s-a produs o schimbare de natură vestimentară în viaţa mea. Scosesem cu dispreţ masca uzată de învăţătoare de engleză (care oricum nu-mi venea prea bine) pentru a mă îmbrăca cu un costum nou-nouţ, etichetat "traducător în formare". Imaginea din oglindă mi-a plăcut îndată. Îmi lustruisem cu migală ochelarii de turist curios. Îmi mai cumpărasem şi cîteva carnete de notiţe şi nişte pixuri. Aşa echipată, urcasem în trenul Zagreb-Bucureşti.
În timpul călătoriei rememoram amintirile mele de Bucureşti, legate de o vizită cu doi ani în urmă: Gara de Nord la ora 6 dimineaţă, zona Militari (cartierul lectorei mele de română), Hanul Manuc (trei nopţi şi trei mici dejunuri), slalomul prin băltoace din centru cu privirea strict în jos, o cafea în "Edgarâs Pub", o vizită şi un prînz la Palatul Poporului, un shopping la Magazinul "Unirea", o plimbare prin Herăstrău şi Muzeul Satului, o masă la "La Mama", o vizită la "Bookarest", trei nopţi petrecute în descoperirea cluburilor bucureştene, o vizită la Ambasada Croaţiei în România, o Coca Cola la Cişmigiu şi un sandviş la Bucureşti Mall... Impresii cît se poate de (stereo)tipice, turistice şi previzibile. Mă hotărîsem: de această dată am să cunosc Bucureştiul pe îndelete, am să înţeleg profund mentalitatea locuitorilor, am să devin
