Am participat la ultima fază a negocierilor Poloniei pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pot să vă asigur că România anului 2006 e mult mai pregătită psihologic să adere la Uniunea Europeană decît era Polonia în primăvara lui 2004. Mi se pare că există un grad mai mare de consens, cel puţin între elitele intelectuale şi elitele politice.
Aş vrea să fac cîteva comentarii asupra acestei dezbateri. Aţi criticat mass-media. În Europa de Est nu este vorba doar despre economii sau pieţe emergente, ci şi despre democraţii emergente: aici se naşte o democraţie. Iar subiectele de dezbatere democratică sînt greu de comunicat într-un limbaj simplu. Se poate pune întrebarea de ce nu există în presa din ţara dumneavoastră - căci sînt sigur că nu există - o dezbatere pe subiectele integrării europene. Şi de ce nu există o astfel de dezbatere în Parlament. (Sau există?... Sînt sigur că nu.) Pentru că o asemenea dezbatere nu "vinde", e greu de comercializat, marele public nu o cumpără. Marele public este tratat instrumental şi i se spun bla-bla-uri. Aşa s-a întîmplat, în bună măsură, şi în Polonia.
Un alt comentariu. Cînd putem vorbi despre progres? Cînd se întîlnesc în acelaşi timp trei elemente. Mai întîi, trebuie să existe un progres tehnologic semnificativ. În al doilea rînd, trebuie să existe, din partea liderilor formali şi informali, din partea grupurilor sau partidelor care se află la conducere, o angajare politică, o dorinţă de a împinge lucrurile într-o anumită direcţie. Şi, în al treilea rînd, trebuie să existe un cadru instituţional adecvat - iar acest lucru a fost puternic subliniat de ştiinţa economică în ultima vreme. Din păcate, acest cadru instituţional nu a funcţionat în societăţile în tranziţie, care sînt puternic influenţate de o viziune primitivă, naivă a neoliberalismului, considerînd că piaţa rezolvă totul. Creşterea economică este, desigur,
