S-au incheiat depunerile de candidaturi la sefia PSD in perspectiva Congresului Extraordinar de duminica, 10 decembrie 2006. Fie si la o simpla privire, se poate constata ca o multime de persoane se imbulzesc sa candideze. Sa candideze apelând nu la batalia in plina lumina, cum sta bine unui partid cu pretentii de modernitate, ci la eternele sforarii de culise, tipice acestui partid, ce n-a reusit sa se rupa de practica intrigilor tesute pe culoarele sediului CC, in care era maestru tata-mosu PCR. E drept, acum sforile se trag prin hoteluri, prin restaurante si prin alte locuri unde, de regula, se petrec lucruri mult mai lumesti decât trebile politice. Asta nu abate cu nimic PSD de la naravul aliantelor facute si desfacute in culise. Absenta unei confruntari mediatice a facut ca reuniunea nationala a PSD sa nu se transforme, cum s-ar fi impus, intr-un prilej de expunere a punctelor de vedere in chestiunile fundamentale ale momentului social - politic. Ba mai mult, stirile privind lucraturile pe sest, vânzoleala diferitelor grupari, negustoriile dintre baronii locali si centrali au intarit imaginea de Congres al bataliei pentru functii. Un Congres extraordinar e cerut si impus de o aripa din partid nemultumita de actuala conducere si care, in consecinta, spera s-o rastoarne. Congresul PSD de duminica a fost convocat insa din vointa exclusiva a conducerii alese la Congresul din aprilie 2005. In aceste conditii, justificarea unui Congres Extraordinar poate fi gasita doar intr-o singura realitate: Tara e zguduita de o incredibila criza politica sau se afla in fata unei optiuni externe dramatice. Unui partid i se ridica, in aceste conditii, dileme pe care nu le poate rezolva decât un Congres extraordinar. Doar un Congres extraordinar poate decide daca partidul intra sau nu la guvernare, daca va sprijini sau nu convocarea alegerilor anticipate sau, in cazul unei optiuni dr