Singurul lucru inca intern in politica interna a Romaniei vine din caracterul actorilor, din biografia lor negociabila si din tinuta lor pre-nationala. E putin, microscopic, mizer. Politica cere idei si viziune.
Temperamentul si datele personale pot dicta cel mult o comedie imitativa care pustieste locul si ameteste pina la dezagregare pretentiile de suveranitate. Egoismul si aplecarea salbatica spre anarhie au riscat mereu sa dea Romaniei reputatia unui teritoriu inchiriabil, sub semnatura propriilor lideri politici.
Acest proces a atins cota de avarie nationala in toamna lui 2004, sub presiunea unui conglomerat politico-industrial devastator. Participanti: PSD, in varianta otomanizata de Adrian Nastase, si Dinu Patriciu, cel mai proaspat produs de sinteza al noii economii politice de prada romanesti.
In acest moment-cheie, a aparut, problematic, dar salutar, Alianta D.A., in care ar trebui sa vedem, astazi, riposta ideilor politice articulate rational si incercarea de a limita, cumva, marsul triumfal al oligarhiei spre control total.
Alianta D.A. a fost, practic, rezultatul apropierii nu tocmai naturale, dar urgente a doua centre de initiativa: nucleul liberal Stoica-Stolojan si motorul popular Basescu. Asamblata din mers, Alianta D.A. a impiedicat alunecarea Romaniei spre modelul de aservire rus, bazat pe monopolul economic si politic al unui grup autoritar, plus televiziune color pina la orbire.
Aici sintem, acum, in 2006 si tot in acest punct de inclestare vom ramine pina la elucidarea singurei teme importante a vietii noastre politice: prelungirea vechiului model de dominatie, in decor democratic sau aparitia primara a unei societati cu sanse de dezvoltare.
Aceste doua cai fundamentale sint aproape ilizibile. Zgomotul infernal si confuz al imperiilor media si agitatia factionista dau impresi
