Discursul Papei la Universitatea din Regensburg e faimos - în presă, în instrumentările lui politice, în comentariile curente - datorită împăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul. Într-un moment de înfruntări cu islamul, împăratul imaginase, potrivit unui gen literar uzitat, dialogul între el însuşi şi un învăţat persan, unde se desfăşoară o cercetare comparativă şi apologetică a religiilor monoteiste. Papa a folosit un citat din acest text în prelegerea sa, referitoare la o temă favorită: anume că o religie întreţine cu raţionalitatea, în genere, cu raţiunea umană, în special, raporturi strînse, obligatorii, determinante pentru valoarea şi autenticitatea religiei în cauză. Introduse cu nuanţă şi distanţare, cuvintele citate se refereau, în mod polemic şi abrupt - "un mod atît de abrupt încît este pentru noi inacceptabil", ţinea să precizeze Benedict al XVI-lea - la o "noutate" adusă de islam. "Arată-mi - îi spune Manuel interlocutorului său - ce a adus nou Muhammad şi nu vei afla decît lucruri rele şi inumane, precum faptul că a poruncit răspîndirea prin sabie a credinţei pe care o propovăduia."

Papa a subliniat că citatul nu are decît un loc marginal în economia dialogului bizantin, care discută logica de ansamblu, proprie fiecăreia dintre tradiţiile Cărţii; apoi că dialogul însuşi nu este, pentru el, decît un punct de pornire pentru tema legăturii dintre credinţă şi raţiune. Iar, în această privinţă, a expus - aşa cum a făcut-o şi altădată - calitatea privilegiată pe care această legătură o are în creştinism. Prin însuşi tipul lui de revelaţie şi tot pe atît prin asimilarea gîndirii greceşti vechi, creştinismul este o religie a Logosului: a Mediatorului şi a medierii, a Raportului plin de sens şi de viaţă, întrupat, între divin şi uman, între divin şi creaţie. În acest înţeles, creştinismul e religie adevărată, religio vera, onorînd pe deplin înţ