"Domâle, şi cum zici că-ţi alegi invitaţii pentru emisiune?" Bună întrebare! Eu îi aleg? Îi aleg eu oare?
Teoretic, pentru un eveniment aflat în plină dezbatere publică, cel mai bun invitat la o emisiune de tip talk-show ar trebui să fie un individ care cunoaşte subiectul. Cineva care ştie, aşadar, cum devine chestiunea. O lege a lui Murphy, despre care n-a pomenit nimeni pînă acum, spune însă că prezumtivul invitat bănuit de competenţă în domeniu este fie incapabil să "treacă sticla", fie indisponibil din diverse motive.
O paranteză necesară: proba cu obstacole a trecerii sticlei televizorului, prin analogie cu "trecerea rampei" din teatru, nu ţine de frumuseţea fizică a invitatului. Ştiu cel puţin zece persoane publice urîţele nevoie mare, dar care dau... bine pe micul ecran. Cineva a spus odată despre ele c-ar avea charismă, dar mie mi se pare cam mult. Personaje precum Mitică Dragomir, Gigi Becali sau Oana Zăvoranu sînt oricum, poate chiar frumoase, pentru unii, dar de charismă parcă nu le-aş bănui. Şi totuşi e plin ecranul de ele.
Aşa se face că, într-un mod care scapă, aparent, oricărei judecăţi logice, ne trezim că avem bugetul ţării luat la bani mărunţi, în talk-show-uri, de te miri ce afacerist cu gura mare sau că se discută de starea sistemului sanitar şi a educaţiei cu vreo starletă dezvelindu-şi nurii, în timp ce povesteşte despre ruda ei internată pentru afecţiuni ale colecistului. Şi, ca să fie competenţa deplină, verişoara ei are doi copii în clasele primare, carevasăzică iacătă cum devine şi chestiunea şcolii.
De fapt, există o logică simplă a acestor aparent ne-verosimile schimbări de roluri. Măsurătorile de audienţă TV arată că, la talk-show-uri, subiectul pus în discuţie contează doar arareori. Prin urmare bătălia se dă pe "charismatici". Cine-i prinde primul are şi cele mai mari şanse să iasă cîştigător din bătălia p
