Pe 23 noiembrie 2006 a avut loc, la Colegiul "Noua Europă", al cincilea forum Volvo-Dilema veche, cu tema "Ce vom fi în Uniune? România şi Agenda Lisabona", pornind de la cel de-al patrulea raport al Grupului de Economie Aplicată (GEA), coordonat de prof. dr. Daniel Dăianu. Au participat, ca de obicei, oameni de afaceri, oameni de cultură, universitari, diplomaţi, bursieri NEC, jurnalişti. O parte a dezbaterii a fost transmisă în direct de The Money Channel. În aceste forumuri s-a impus, incontestabil, ideea că sînt foarte utile, în societatea românească de astăzi, discuţiile interdisciplinare, între oameni despre care se crede îndeobşte că nu au prea multe în comun şi fiecare trebuie să-şi vadă de ale lui (unii, de cultură, alţii, de cercetare, alţii, de afaceri). Cu siguranţă seria de Forumuri Volvo-Dilema veche a demonstrat că aceşti oameni au foarte multe în comun, că elitele - fie ele din domeniul afacerilor sau din mediile culturale - pot avea un rol important în evoluţia societăţii, iar perspectivele diferite sînt utile: luminează subiectele din unghiuri complementare. Dezbaterea din 23 noiembrie a confirmat încă o dată acest lucru. Deşi baza discuţiei a fost oferită de un raport despre starea economiei, intervenţiile au făcut legături între economie, societate, cultură, educaţie, oferind o privire de ansamblu asupra situaţiei în care se află România cu un ceas înainte de aderarea la UE. Publicăm în grupajul următor fragmente semnificative din cadrul dezbaterii. (M. V.)
Pe 23 noiembrie 2006 a avut loc, la Colegiul "Noua Europă", al cincilea forum Volvo-Dilema veche, cu tema "Ce vom fi în Uniune? România şi Agenda Lisabona", pornind de la cel de-al patrulea raport al Grupului de Economie Aplicată (GEA), coordonat de prof. dr. Daniel Dăianu. Au participat, ca de obicei, oameni de afaceri, oameni de cultură, universitari, diplomaţi, bursieri NEC, jurnal