Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trenurile „merg” altfel din 10 decembrie

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 8 decembrie 2006 ·

Din 10 decembrie, ora 1.00, CFR Călători se pune în aplicare noul plan de Mers al Trenurilor de călători, premiera absolută constituind-o introducerea clasei Businnes, cu servicii de lux.

Într-un comunicat al CFR Călători se arată că în ceea ce priveşte traficul internaţional, s-au menţinut legăturile directe spre Viena, Budapesta, Praga, Sofia, Chişinău, Moscova, Salonic, Istanbul, Munchen, Veneţia şi Belgrad.

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători, 2006-2007” poate fi achiziţionată la preţul de 82 lei de la ghişeele staţiilor şi agenţiilor CFR din toată ţara.

„Trenurile Zăpezii”, valabile până la 28 februarie

Tot din 10 decembrie, 16 trenuri (din care patru trenuri Intercity, patru Rapide şi opt Rapide Săgeţi Albastre) vor face legătura între capitala ţării şi staţiunile montane de pe Valea Prahovei: Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Braşov. Pentru zona turistică Vatra Dornei, în acest sezon de iarnă, turiştii au la dispoziţie un tren ce face legătura de la Suceava sau Iaşi la Vatra Dornei şi retur. Dimineaţa, aproximativ la fiecare oră pleacă din Bucureşti câte un tren spre destinaţia Braşov, iar după amiaza, la întoarcere, de asemenea la fiecare oră, din Braşov spre Bucureşti (orele de plecare/sosire în anexă);

Printre facilităţile oferite de aceste garnituri se enumeră rezervările la ghişeele din staţia Bucureşti Nord şi din gările de pe Valea Prahovei, cu anticipaţie de 30 zile înainte de efectuarea călătoriei, rezervare telefonică în ziua plecării trenului, din Bucureşti - la numărul 9522 şi din Braşov - la numărul 0268 421 700, reduceri tarifare atât pentru călătoriile individuale simple (valabile în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi), cât şi pentru călătoriile de grup. Trenurile Zăpezii vor circula până pe 28 februarie.

21,5 lei - biletul unui student de la Bucureşti la Braşov

Pentru o călătorie de la B

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia

Ziua Constanta acum 25 minute
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat marți că poliția din Grecia l-a reținut pe oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, potrivit G4Media.ro Plahotniuc a fost condamnat pentru corupție în Moldova și e dat în urmărire generală. El a fost lid

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Cod Roșu de caniculă în București și județul Ilfov! A fost transmis mesaj Ro-Alert

Ziua Constanta acum 37 minute
În contextul emiterii avertizarii meteorologice cod roșu, valabilă pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă în perioada 22.07.2025, ora 10:00 - 23.07.2025, ora 10:00, privind temperaturi maxime între 40 și 41 de grade, disconfort termi

CCR a respins sesizarea AUR pe Legea Austerității

Ziua Constanta acum 8 minute
CCR a respins marţi, în unanimitate, sesizarea depusă de parlamentari din opoziţie cu privire la primul pachet de măsuri fiscal-bugetare. Doi judecători au absentat, fiind în concediu. Curtea Constituțională a analizat astăzi sesizarea depusă de par

Kaufland România lansează, în premieră națională, programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Operațională, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

HotNews acum 29 minute
Kaufland România, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, lansează în premieră în România programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Operațională în cadrul Facultății de Științe Economice – un proiect educațional cu

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum 2 ore
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 2 ore
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Studiu la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara: Peste 80 la sută dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate în stadii avansate de boală

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cancerul pulmonar continuă să ocupe în România primul loc ca mortalitate, atunci când este vorba despre o boală oncologică, şi locul al doilea ca incidenţă. În fiecare an, în România sunt depistate p

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 2 ore
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

25°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°