Mai e o saptamana pana cand se vor implini 17 ani de la prima scanteie care a aprins ceea ce avea sa devina apoi valvataia Revolutiei anti-comuniste de la Timisoara, din decembrie 1989. Uitarea se lasa, insa, incet-incet, peste oras, peste oameni, peste cei care ar trebui sa tina nestinsa flacara aducerii aminte a zilelor de martiraj pe care le-am trait atunci. Sunt si exceptii, dar atat de putine incat, in valtoarea zilelor premergatoare aderarii la UE - posibila si ea tot datorita sacrificiului copiilor Timisoarei Ð acestea par insignifiante. Zilele trecute, Memorialul Revolutiei, o institutie care a folosit drept imagine pentru toti presedintii Romaniei de dupa Revolutie, de la Iliescu la Constantinescu si pana la Basescu, a reusit sa finalizeze un film cu valoare de document istoric. O reusita trecuta in desuetudine, si asta pentru ca nimeni, dar absolut nimeni, din cei care vremelnic conduc orasul-martir Timisoara si judetul Timis si care ar trebui sa se mandreasca cu faptul ca oamenii locului i-au ales sa-i reprezinte, nu s-a sinchisit sa vina macar sa vada despre ce este vorba. Pai, din moment ce actiunea nu s-a dat pe "sticla" la ora de maxima audienta, cand poate vedea tot poporul lacrimile de crocodil ale unora sau altora, la ce bun sa se mai deranjeze? Vin ele zilele consacrate pentru astfel de manifestari si atunci sa vezi elocinta in cadrul deja consacratelor simpozioane dedicate aflarii adevarului despre zilele lui decembrie 1989. Pana atunci au altceva mai bun de facut - doar e luna cadourilor si fiecare dintre ei, ca oameni sunt, are de facut cumparaturi, fie prin oras, fie prin cele strainataturi pe unde ii poarta delegatiile, si ele facute tot in numele interesului pentru cetatenii care I-au ales. In tot acest ocean de ignoranta a rasarit, de unde putini se asteptau, o insula de recunostinta. Galeria lui "Poli" Timisoara - hulita de "miticii pre