Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ 71.000 de braileni vor avea pensii mai mari

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 9 decembrie 2006 ·

Aproximativ 71.000 de virstnici vor beneficia de majorarile din decembrie. Anuntul a fost facut in aceasta saptamina de conducerea Casei Judetene de Pensii (CJP) Braila. "Luna decembrie este o luna pozitiva pentru pensionari pentru ca, potrivit programului de guvernare, in 2007 trebuia sa avem o majorare a punctului de pensie, dar masura a fost pusa in aplicare din decembrie 2006. Valoarea punctului de pensie va fi de 396,2. Nu toti pensionarii vor cistiga, dar numarul celor care nu vor beneficia de o crestere a pensiei va fi mult mai mic. Numarul celor care cistiga va fi de aproximativ 71.000, adica un procent de 88,8%", a precizat Sorin Enache, director al CJP - Braila.

Pe de alta parte, din totalul de 79.739 de pensionari din Braila, 17 000 vor primi ajutoare banesti. Astfel, cei care au o pensie de pina-n 2,1 milioane lei vor beneficia de un ajutor de 600.000 lei, cei cu veniturile intre 2,1 si 3,16 milioane vor primi 500.000 lei, iar cei cu pensii intre 3,16 si 4,35 milioane vor primi 400.000 lei. "Referitor la plata pensiilor,virstnicii trebuie sa stie ca acestea se vor achita mai devreme, nu incepind din 14, ci din 12 decembrie, pina in data de 22 decembrie. Singurele mandate care se vor achita pina in 28 decembrie sint cele gri apartinind celor care se inscriu la pensie abia acum. Un alt lucru foarte important se refera la plata ajutoarelor banesti. Acestea vor sosi separat, pe niste cupoane portocalii. Ajutorul banesc nu face parte din pensia majorata. Acesta este platit numai in luna decembrie si soseste pe un cupon separat", ne-a declarat Aurelia Sisu, director executiv adjunct al CJP. Precizam ca vor exista pensionari care vor beneficia si de pensii majorate si de ajutor banesc, aceasta daca dupa aplicarea indexarii, pensia este sub plafonul de 4,35 milioane lei vechi.

Aproximativ 71.000 de virstnici vor beneficia de majorarile din decemb

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum o ora
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre desfăşurarea unor „contingente” occidentale în Ucraina

Mediafax acum 17 minute
„Astăzi am vorbit cu preşedintele Franţei. A fost o conversaţie destul de lungă şi detaliată. Am discutat despre sprijinul pentru apărare - diverse forme de apărare, pachete de arme pentru Ucraina”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, pot

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 2 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 6 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 4 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°