Ne mai despart trei saptamani de momentul 1 ianuarie 2007, data aderarii la Uniunea Europeana, o data de altfel prabusita in derizoriu de politicienii care au confiscat-o, transformand-o in subiectul principal al discursurilor cu iz electoral. In presa, singura care incearca sa creioneze o imagine cat mai corecta a societatii romanesti, se scriu mii de articole-raspuns la intrebarea "Suntem pregatiti pentru UE?". Daca ar fi sa-i ascultam pe reprezentantii autoritatilor, ar parea ca suntem, pentru ca avem si legi, si institutii. Dar, daca cobori in strada si interactionezi cu sistemul, lucrurile se schimba radical, pentru ca acest sistem este unul de foarte multe ori paralel si cu legile, si cu institutiile care se doresc deja europene. Cum a fost, de pilda, si solutia gasita de autoritati pentru evitarea blocajelor in trafic pe timp de iarna. "Circulati cu metroul si nu veti avea probleme!", ne-au transmis acestia intr-o mostra de discurs (sau de politicieni) perfect paralel cu realitatea, o realitate in care acest mijloc de transport nu are in Bucuresti acoperire pentru toate zonele si in care notiunea de ora de varf s-a extins pe durata intregii zile. Astfel de exemple sunt foarte numeroase si numarul lor ar putea constitui pentru cei agresati de sistem tot atatea motive de emigrare. Ne mai oprim totusi la unul, foarte important pentru societatea romaneasca: sistemul pensiilor de stat administrate privat, asa-zisul pilon II. De ce este important, pentru ca va fi obligatoriu pentru toti cei pana in 35 de ani si optional pentru cei pana in 45 de ani si pentru ca poate constitui un colac de salvare a veniturilor de dupa pensionare. In urmatorii treizeci de ani, consecintele fenomenului de imbatranire vor fi catastrofale. In aceste conditii, Romania a ales, drept solutie, un parteneriat intre sistemul public si cel privat, pe scurt pilonul II, in care beneficiarul pri