Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Darul pământului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 decembrie 2006 ·

"Ciuperca e un dar al pământului şi o fală a bucătăriei noastre", scria Păstorel Teodoreanu în Secretele bucătăriei. Un dar al zeilor o considerau şi vechile civilizaţii, fascinate de "Ciuperca e un dar al pământului şi o fală a bucătăriei noastre", scria Păstorel Teodoreanu în Secretele bucătăriei. Un dar al zeilor o considerau şi vechile civilizaţii, fascinate de această nostimă creaţie, cochetă ca o doamnă între două vârste. Egiptenii o numeau "planta nemuririi" şi, pentru că doar faraonii se bucurau de un asemenea privilegiu, oamenii de rând nu aveau voie nici măcar să atingă ciupercile, darmite să le mănânce. În Roma antică, ciuperca era considerată cibus diorum ("hrana zeilor"), iar vechii greci şi chinezi erau convinşi că le conferă puteri supranaturale. Enigmatice, ciupercile au inspirat, prin efectele lor halucinogene, ritualuri sacre. Civilizaţiile din America de Sud şi Centrală au ridicat temple în onoarea zeilor divinei ciuperci, iar indienii maya o numeau teonanacatl, ("trup de zeu"), transformând-o într-un adevărat obiect de cult. Ciupercile sunt cu adevărat misterios de unice. şi de gustoase. şi nu încetează să ne surprindă. Ce sunt, de fapt ? Legume ? Nu în adevăratul sens al cuvântului - nu au rădăcină, frunze şi nici seminţe. şi nici nu au nevoie de lumină pentru a creşte. În schimb, au aceleaşi valori nutritive ca ale legumelor: sunt sărace în calorii şi grăsimi, nu conţin colesterol şi nici sodiu. Pe de altă parte, sunt foarte bogate în fibre şi proteine, ceea ce le-a adus titulatura de "carne vegetală". Adevărul e că ciupercile intră într-o categorie aparte, fungi, după vechea denumire romană. Se înmulţesc prin spori şi cresc la întuneric. Cele de cultură îşi păstrează, după cum remarca şi Păstorel Teodoreanu, "întreaga abilitate şi savoare" ca a celor de câmp sau de pădure. Iar pentru vegetarieni şi în zilele de post sunt o adevărată mană cereas

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă în aproape toată țara, timp de două zile

Press Alert acum 36 minute
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de caniculă, valabilă duminică și luni în aproape toată țara. Potrivit ANM, în Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și în Moldova se vor înregistra temperaturi deo

Biden se întâlneşte cu familia la Camp David pentru a discuta despre viitorul campaniei sale de realegere după dezbaterea dezastruoasă

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden este aşteptat să discute despre viitorul campaniei sale de realegere cu familia sa la Camp David, duminică, după o dezbatere televizată la nivel naţional care i-a îngrijorat pe mulţi colegi democraţi cu privire la capacitatea

Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski și-a reînnoit apelul pentru arme cu rază lungă de acțiune

Press Alert acum 2 ore
< p> Președintele ucrainean Volodimir Zelensk și-a reînnoit apelul pentru mai multe arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis șapte persoane, inclusiv doi copii, scrie BBC. Atacul rusesc asupra orașului Viln

Încep probele scrise la Bacalaureat. Ce se întâmplă cu elevii care obțin media generală 5,99

Ziare.com acum 25 minute
Absolvenții de liceu vor susține, luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba și Literatura Română. Conform Ministerului Educației, candidații care au susținut toate probele examenului de Bacalaureat și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre probele

Alaska Air a returnat companiei Boeing avionul 737 MAX 9 căruia i s-a desprins un panou de uşă în timpul zborului

News.ro acum o ora
Alaska Air a returnat companiei Boeing avionul 737 MAX 9 căruia în ianuarie i s-a desprins un panou de uşă în timpul zborului, transmite Reuters. ”Au intrat în posesia lui şi înregistrarea a fost schimbată”, a declarat un purtător de cuvânt al Alask

Maramureş: un bărbat despre care se ştie că s-a întâlnit cu un urs este căutat de salvamontişti

Mediafax acum o ora
Potrivit Salvamont Maramureş, acţiunea de căutare are loc în zona de pădure a localităţii Ponorâta pentru găsirea unui bărbat de 55 ani plecat după ciuperci, dispărut din grupul din care făcea parte de mai bine de două ore şi jumatate şi care nu are

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum 4 ore
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

Cine sunt marii favoriți ai alegerilor în Franța. Cetăţenii, chemaţi la urne după ce Macron a dizolvat Parlamentul SONDAJ

Ziare.com acum 2 ore
Votul pentru Adunarea Națională a Franței continuă, duminică, 30 iunie. Aproximativ 49 milioane de francezi sunt chemaţi la urne.Cel de-al doilea scrutin se va desfășura pe 7 iulie. Conform sondajelor, extrema dreaptă este marea favorită, în faţa st

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 11 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Rusia susţine că a distrus 36 de drone lansate de Ucraina

News.ro acum 3 ore
Sistemele ruseşti de apărare aeriană au distrus 36 de drone lansate de Ucraina în noaptea de sâmbătă spre duminică, a declarat Ministerul rus al Apărării, relatează Reuters. Cincisprezece drone au fost distruse deasupra regiunii Kursk, care se învec

Vremea

București
acum

31°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

32°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

33°
dum.

22°/33°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

28°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°