I-am întâlnit pe muzicienii Fanfarei Ciocârlia joi după-amiază, cu doar câteva ore înainte de spectacolul susţinut la Sala Palatului. Pentru necunoscători erau doar "o gaşcă" de băieţi I-am întâlnit pe muzicienii Fanfarei Ciocârlia joi după-amiază, cu doar câteva ore înainte de spectacolul susţinut la Sala Palatului. Pentru necunoscători erau doar "o gaşcă" de băieţi simpatici, care s-au nimerit la o şuetă. Nimic nu dădea senzaţia că ar fi vorba despre nişte vedete ale showbizului internaţional, despre nişte oameni care sunt senzaţia petrecerilor de la Hollywood ce reinterpretează în stilul lor original piesa "Born to be Wild" pe coloana sonoră a filmului "Borat! - Învăţături din America pentru ca toată naţia Kazahstanului să profite". "Succesul nu ne-a schimbat sau, mai bine zis, în niciun caz nu ne-a schimbat în rău. Sigur, după ce am înfiinţat fanfara şi am început să facem turnee, am ieşit în lume, am început să colindăm, să cunoaştem alte popoare, alte civilizaţii, dar asta ar fi cam singura schimbare despre care putem vorbi. În rest, suntem aceiaşi oameni de acum 10 ani de la primul spectacol", ne-au mărturisit Costică Trifan, lider, trompetist şi solist vocal, şi Marian Bulgaru, trompetist. Fanfara Ciocârlia a cântat în SUA, Canada, Australia, dar a reuşit să "încălzească" inimile şi celor din Scandinavia, Japonia sau Coreea de Sud. "Avem în repertoriu muzică populară românească, dar şi piese cu influenţe de jazz, adaptat la stilul de fanfară. Este o muzică veselă, ritmată, dansantă, iar spectatorii ne iubesc pentru că noi cântăm din tot sufletul", spune liderul Costică Trifan. Iar colegul său, tânărul Marian (30 de ani), îl susţine: "Avem fani peste tot în lume, ei ne simt pasiunea, dăruirea, căldura şi respectul pe care-l avem faţa de ei!". Pentru că nu există orgolii inutile, muzicienii din Zece Prăjini rezistă împreună, fără sincope, de un deceniu. În