Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guso, musulmanul Pandurilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 decembrie 2006 ·

Portarul bosniac a devenit, după egalul scos de echipa din Târgu Jiu pe terenul Rapidului, fotbalistul străin cu cele mai multe meciuri jucate în prima ligă din România echipă pentru care a evoluat meci de meci timp de trei sezoane.

Constanta evoluţiilor sale l-a făcut unul dintre cei mai iubiţi jucători ai ştiinţei, ceea ce nu l-a împiedicat însă să părăsească formaţia din Bănie pentru Dinamo, atunci când oltenii au intrat în deriva care i-a dus spre liga secundă. După o experienţă eşuată în Groapă, portarul bosniac a ajuns la FC Argeş, iar, începând cu acest sezon, a revenit în Oltenia, dar nu la Craiova, ci la Târgu Jiu. "ştiam că am realizat un record de longevitate în Liga I, comparativ cu toţi fotbaliştii străini care au evoluat în România. Pe măsură ce treceau etapele, oamenii îmi spuneau:

Te apropii de al 100-lea meci în campionatul românesc

, dar iată că a trecut şi acest joc. Mă bucur că am reuşit să joc atât de mult. Sper din toată inima să fiu sănătos pentru a putea evolua în cât mai multe partide de aici încolo", ne-a spus Adnan, pentru care întâlnirea cu liderul Ligii I are o importanţă aparte.

La Craiova s-a simţit cel mai bine ca fotbalist

"La Dinamo nu mi s-au dat prea multe şanse să-mi arăt valoarea. Meciul de duminică este atât o revanşă pentru mine, cât şi al 102-lea meci în prima ligă", a mai spus bosniacul. Goalkeeper-ul recunoaşte că momentele cele mai frumoase ca jucător le-a trăit la Universitatea Craiova. "Cele mai mari satisfacţii le-am avut la Craiova, echipă pentru care am evoluat în nu mai puţin de 72 de meciuri, neluându-le în calcul pe cele din Cupă. Acum, ştiinţa este o formaţie interesantă, mai ales că, de pe vremea când eram eu acolo, nu-i cunosc decât pe Andrei Ionescu şi pe rezerva de portar Bănică. Acum joc la Pandurii, o echipă tot din Oltenia, şi mă simt excelent. Intru în al patrulea an din viaţă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB se opreşte în optimile Ligii Europa. Echipa bucureşteană nu a avut puterea să treacă de Olympique Lyon, care s-a impus cu 7-1 la general

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a fost eliminată, joi seară, de Olympique Lyon, în optimile de finală ale Ligii Europa. După ce s-au impus în turul disputat la Bucureşti cu 3-1, la Lyon francezii au câştigat şi mai categoric, cu 4-0, astflel că s-au calificat în sfer

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 13 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 11 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 9 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trump, referiri răutăcioase la adresa lui Iohannis: Nu l-am plăcut

NapocaNews acum 6 ore
În acest context, Trump a făcut referire la contracandidatul lui Rutte din 2024 la șefia alianței, Klaus Iohannis, fără a-i menționa numele, sugerând că acesta nu ar avea experiența sau viziunea necesară pentru a conduce NATO într-o perioadă atât de

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°