Braşovul va avea un stadion demn de un meci din cupele europene. În locul Stadionului Municipal, care se află într-o stare avansată de degradare, va fi construit un complex sportiv complet, cu toate utilităţile necesare, punctul central fiind reprezentat de un stadion cu o capacitate de 20.000 de locuri. Conducerea Primăriei Braşov a lansat această idee cu mai multe luni în urmă, aşteptând ofertanţi.
Pe masa consilierilor locali va fi adusă luni o ofertă a societăţilor Redevco Ro Alpha şi Baloteşti Internaţional care vor să se asocieze pentru realizarea acestui proiect. Complexul sportiv propus de aceste firme va cuprinde un stadion cu capacitatea de 20.000 de locuri, o sală de sport cu capacitatea de 6.000 locuri, două terenuri de antrenament neacoperite, un teren de antrenament acoperit, clădiri anexă, parcări şi amenajări pietonale.
Acest Complex Sportiv va sprijini sportul braşovean, în special că la această oră municipiul nu are un stadion omologat UEFA şi o sală de sport la standarde europene, în ciuda performantelor obţinute de către sportivii braşoveni. Luni va fi stabilit acordul de principiu şi se va realiza comisia care va negocia termenii asocierii. Braşovul va avea un stadion demn de un meci din cupele europene. În locul Stadionului Municipal, care se află într-o stare avansată de degradare, va fi construit un complex sportiv complet, cu toate utilităţile necesare, punctul central fiind reprezentat de un stadion cu o capacitate de 20.000 de locuri. Conducerea Primăriei Braşov a lansat această idee cu mai multe luni în urmă, aşteptând ofertanţi.
Pe masa consilierilor locali va fi adusă luni o ofertă a societăţilor Redevco Ro Alpha şi Baloteşti Internaţional care vor să se asocieze pentru realizarea acestui proiect. Complexul sportiv propus de aceste firme va cuprinde un stadion cu capacitatea de 20.000 de locuri, o sală de sport cu ca