Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PLD Braşov are trei membri

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 9 decembrie 2006 ·

Ieri după-amiază, senatorul PNL Nicolae Vlad Popa a anunţat apariţia şi la Braşov a grupului de iniţiativă pentru formarea Partidului Liberal Democrat (PLD). Ba mai mult, în faţa ziariştilor Nicolae Vlad Popa a fost cel care s-a trecut primul pe lista braşoveană a membrilor viitorului partid. Alături de el s-au mai înscris gen. (r) Petrişor Mandu, fost vicepreşedinte al PNL Braşov până în urmă cu câţiva ani şi rectorul Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii Transilvania Braşov, Dorin Lixăndroiu, acesta din urmă nemaifăcând până acum parte din vreun partid politic.

În ceea ce priveşte atragerea de noi membri la PLD, Nicolae Vlad Popa susţine că sunt mulţi membri PNL, mai ales consilieri locali şi judeţeni, dar şi primari care vor să treacă în noul partid, lansat joi. Nu o fac însă pentru că şi-ar pierde funcţiile primite pentru că au candidat pe listele PNL. „Avem însă o problemă. Legea Administraţiei Publice Locale, prin modificarea suferită, îngrădeşte libera asociere. Aleşii îşi pot pierde calitatea obţinută prin votul cetăţenilor, de aceea rămân simpatizanţi. Oricum, la Curtea Constituţională este atacat acum acest articol, iar dacă se va accepta atunci se va vedea numărul aleşilor care vor un altfel de liberalism”, a conchis Nicolae Vlad Popa.

„Vreau ca în scurt timp să strângem semnăturile necesare pentru judeţul Braşov, adică peste 700, iar în ianuarie să terminăm, pe plan naţional, toată partea birocratică pentru a putea înregistra apoi formaţiunea politică la Tribunalul municipiului Bucureşti. Nu a fost uşor să luăm această decizie, dar la presiunea susţinătorilor platformei am decis că este mai bine să demarăm acest proiect acum”, ne-a declarat Nicolae Vlad Popa.

La nivelul ţării PLD are 29 de parlamentari şi 6 preşedinţi de organizaţii judeţene PNL, iar lista membrilor fondatori cuprinde 35 de nume. Ieri după-amiază, senatorul P

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 9 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 7 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

După ce a fost respinsă de BEC, Diana Șoșoacă anunță că i-a scris lui Donald Trump. „Alegerile au fost deja fraudate”

HotNews acum 12 ore
Lidera S.O.S. România, eurodeputatul Diana Șoșoacă, a declarat sâmbătă că i-a cerut președintelui american Donald Trump să nu recunoască alegerile prezidențiale din România, deoarece „sistemul democratic a fost distrus” în urma respingerii candidatu

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°