Prezent vineri la Târgu-Mureş, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că va semna proiectul de hotărâre de Guvern privind înfiinţarea Spitalului Clinic Judeţean. "Avem avizul Consiliului Judeţean pentru această formulă organizatorică şi sper ca, până la sfârşitul anului, actele normative să consfinţească această reorganizare şi restructurare a Spitalului Judeţean Mureş", a declarat acesta. În ceea ce priveşte Spitalul Regional de Urgenţă, ca urmare a discuţiilor care au avut loc săptămâna trecută între ministrul Sănătăţii, autorităţile locale, Autoritatea de Sănătate Publică Mureş (ASP), şi consultantul care a câştigat licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate în vederea construirii spitalului, aceştia au identificat locul potrivit pentru construcţia viitorului spital. Terenul este de aproximativ patru hectare şi este situat în imediata apropiere a actualului Spital Clinic Judeţean Mureş. Rezultatele studiului de fezabilitate sunt aşteptate la mijlocul lunii ianuarie. Eugen Nicolăescu a convenit alături de Silviu Morariu, directorul ASP, că vor trimite o scrisoare deschisă către consilierii locali prin care să le solicite să accepte ca destinaţia acestui teren din patrimoniul municipiului să fie construcţia spitalului de urgenţă. (I.A.)
Prezent vineri la Târgu-Mureş, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că va semna proiectul de hotărâre de Guvern privind înfiinţarea Spitalului Clinic Judeţean. "Avem avizul Consiliului Judeţean pentru această formulă organizatorică şi sper ca, până la sfârşitul anului, actele normative să consfinţească această reorganizare şi restructurare a Spitalului Judeţean Mureş", a declarat acesta. În ceea ce priveşte Spitalul Regional de Urgenţă, ca urmare a discuţiilor care au avut loc săptămâna trecută între ministrul Sănătăţii, autorităţile locale, Autoritatea de Sănătate Publică Mureş (ASP), şi