Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEIT, Spect-Actori pentru Nondiscriminare

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 10 decembrie 2006 ·

Membrii ai Fundaţiei Chance for Life, din Bucureşti, au susţinut zilele trecute o sesiune de training la Sighişoara în cadrul proiectului "Teatru social. Spect-Actori pentru Nondiscriminare". Acest proiect se desfăşoară între octombrie 2006 şi iunie 2007 în 14 oraşe din ţară. Beneficiarii săi sunt peste 300 de copii şi tineri şi aproximativ 100 de adulţi, care vor participa la 13 spectacole de teatru social jucate în şcoli, licee şi spaţii publice. Pe plan local proiectul de Teatru Social este susţinut de Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret (CEIT) din Sighişoara.

"Iniţiativa a aparţinut fundaţiei Chance for Life care au căutat parteneri pentru implementarea proiectului pe plan local, aşa am depus şi noi o cerere deoarece CEIT, de la bun început, a luptat pentru combaterea discriminării, în cazul acesta discriminarea etnică. A părut extraordinar de intreresant să învăţăm şi să dăm mai departe alte metode de combatere a discriminării, cum este Teatrul social, pentru a forma un curaj civic tinerilor", a motivat preşedintele Centrului, Volker Reiter, implicarea în acest proiect.

Nelu Roman, coordonator de proiect, a precizat că temele alese de CEIT în acest proiect sunt combaterea discriminării în rândul rromilor şi combaterea discriminării în familie, respectiv violenţa domestică "care nu este neapărat o formă de discrimare ci o formă de opresiune".

De altfel, după cum a explicat Roxana Patrichi, coordonator Relaţii Publice al fundaţiei Chance For Life, acest fel de opresiune prezentată printr-un spectacol de teatru social se încadrează perfect în proiectul "Teatrul social spect-actori pentru nondiscriminare", întrucât "metoda Teatrului social derivă din metoda "teatrului opresaţilor", inventat în anii '70 de brazilianul Augusta Boar, în încercarea sa de a-i ajuta în primul rând pe opresaţii de regimul politic să lupte împotriva opresiuni

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de vremea rea în aproape toată țara: cod galben și portocaliu de furtuni. HARTĂ

HotNews acum 31 minute
Cea mai mare parte a ţării intră de luni sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Meteorologii prognozează ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În București, vremea va fi căldur

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 8 minute
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum 13 minute
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Guvernul aprobă joi o hotărâre privind drumul expres Brăila-Focşani

Mediafax acum 20 minute
„Joi va fi aprobată în şedinţa de guvern Hotărârea de Guvern pentru a aprobarea indicatorilor tehnico-economici la drumul expres Brăila Focşani. Este un drum absolut necesar care va face descărcarea de pe toată Moldova pe podul de la Brăila şi va me

Grindeanu, despre constructorul podului de la Brăila: Nu cedăm la un asemenea şantaj nejustificat

Mediafax acum 20 minute
„Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (..) undeva la 90%,

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum o ora
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

webPR: Deloitte România își consolidează echipa de top management prin numirea a patru noi parteneri

HotNews acum 55 minute
Deloitte România își consolidează echipa de top management prin numirea a patru noi parteneri, după promovarea lui Andrei Paraschiv, fost Director Consultanță, a avocaților Irina Dimitriu și Mihnea Galgoțiu-Săraru, care sunt de mai mulți ani Partene

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat cu fractură de rotulă la Spitalul de Urgenţă Floreasca

G4Media acum 32 minute
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa, transmite Agerpres. Potriv

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 3 ore
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°