ROMANIA CA TELENOVELA Sir de tramvaie la miezul noptii. Pe la miezul noptii, la nodul de circulatie Chirigiu. Un sir lung de tramvaie, coborand mult in panta, pana aproape de rond, in mijlocul caruia sta de ani intregi un Cosbuc mandru, dar fara un ochi, scos cu dalta, asteapta placid ca roata unui vagon vechi, harbuit sa fie repusa pe linie. ROMANIA CA TELENOVELAMoto:
"Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul"
Mircea Badea
realizator tv
Sir de tramvaie la miezul noptii. Pe la miezul noptii, la nodul de circulatie Chirigiu. Un sir lung de tramvaie, coborand mult in panta, pana aproape de rond, in mijlocul caruia sta de ani intregi un Cosbuc mandru, dar fara un ochi, scos cu dalta, asteapta placid ca roata unui vagon vechi, harbuit sa fie repusa pe linie. Prin ferestrele mari stropite cu noroi ale tramvaielor moderne lucesc neobosit neoanele albe, eliberat de capacele desfacute din nituri. Cu usile larg deschise, golite de calatorii care au luat-o pe jos catre capatul sirului, unde mai multi vatmani isi dau cu parerea cum ar putea fi rezolvata problema, vagoanele nou-noute, din metal rece, stau pustii in cardul ce se intinde de-a lungul intregii pante. Acolo, in fata, unde a fost sugrumata circulatia, tramvaiul stricat zvacneste spasmodic: face un salt inainte, cu motoarele duduind pana la rosu, sufocandu-se de incordare, apoi cade inapoi, resemnat. Un alt vatman, mai al dracului decat ceilalti, sare inauntru, apuca zdravan maneta si trage de ea pana la capat, ca si cum ar vrea sa se rupa. Tramvaiul zvacneste din nou, se smuceste, se incordeaza, se infurie, masinaria de fier tremura nervoasa din toate incheieturile, scantei electrice sar naprasnic din troleu, din roata care se opinteste sa treaca hopul, motorul a atins maxima incordare, cand mai trebuie o clipa, o jumatate de clipa pentru saltul inainte, clipa sau, ma rog, jumatatea