Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salavastru, infractor?

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 11 decembrie 2006 ·

Valerian Salavastru • Impotriva lui Valerian Salavastru, seful cancelariei prefectului, exista toate probele pentru a fi acuzat de uzurpare de calitati oficiale potrivit articolului 324 din Codul Penal • Asta deoarece Salavastru dispune efectuarea unor controale de legalitate, desi prin fisa postului intocmita in baza Legii Institutiei Prefectului nu i-au fost date asemenea atributii • Totodata, pe usa biroului lui Salavastru se afla o placuta cu inscriptia - Sef Corp Control • Ministerul Administratiei si Internelor a transmis fostului prefect Radu Prisacaru ca seful cancelariei nu are dreptul sa efectueze controale, dar Salavastru ignora acest lucru

Nici dupa arestarea lui Radu Prisacaru unii indivizi care lucreaza in Casa Patrata nu se sinchisesc sa se puna la punct cu legea, ba dimpotriva, o ignora de parca ar lucra intr-o entitate separata de stat. Este vorba si despre Valerian Salavastru, seful cancelariei prefectului, impotriva caruia exista toate probele pentru a fi acuzat de uzurpare de calitati oficiale, potrivit Codului Penal. Aceasta infractiune se pedepseste cu inchisoare de la unu la 3 ani. "Folosirea fara drept a unei calitati oficiale, insotita sau urmata de un act legat de aceasta calitate se pedepseste cu inchisoare la 1 la 3 ani", se arata in articolul de lege mentionat. Calitatea oficiala de care Salavastru se foloseste abuziv de aproape doi ani este cea de sef al Corpului de Control al prefectului, deoarece in fisa postului, respectiv de sef al cancelariei, este prevazut ca acesta trebuie sa se ocupe de cu totul alte lucruri. Astfel, potrivit Legii 340/2004 privind prefectul si institutia prefectului, modificata si completata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului 179/2005, seful cancelariei prefectului se ocupa in primul rand de asigurarea conditiilor necesare desfasurarii sedintelor de lucru ale prefectului, de analiza

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 55 minute
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 48 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Armenia și Azerbaidjan au ajuns la un acord de pace

Ziua Constanta acum 3 ore
Armenia și Azerbaidjan au anunțat finalizarea unui acord de pace, Ministerul armean de Externe confirmând o declarație a șefului diplomației azere Jeyhun Bayramov, care a afirmat că Armenia a acceptat propunerile Azerbaidjanului cu privire la două a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 6 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°