Pentru ca se apropie sarbatorile de iarna, iar Craciunul, ca de fiecare data, raspandeste incarcatura magica a Nasterii Domnului Iisus, o sa va povestesc o intamplare reala, dar foarte veche, pe care o stiu de la tatal meu.

Era in prima iarna de dupa primul razboi mondial. Parintii lui, la fel ca toti ceilalti consateni, au fost nevoiti sa se refugieze intr-un alt sat, unde nu ajungeau obuzele ucigase. Desi oameni instariti, bunicii au plecat in pribegie cu o caruta trasa de boi, in care au pus lucruri, hrana cata au putut lua si, bineinteles, copiii care erau multi si toti micuti. Bunica a luat si o pisica, care s-a pierdut in timpul calatoriei, spre marea parere de rau a copiilor. Dupa razboi, s-au intors la casa din care nu mai ramasese decat o ruina. Spirit intreprinzator, bunicul a construit o camera, ca sa se poata adaposti cu familia, mai ales ca iarna era aproape. Abia au reusit sa-si procure cele necesare traiului. Bunicii au facut eforturi numai de ei stiute, ca sa aiba copiii sarmale si cozonac la Craciun.

Despre Mos Craciun si darurile lui, nici vorba. Pe atunci, postul era tinut cu sfintenie, chiar si de copii, asa ca in ajunul marii sarbatori, erau tare nerabdatori, ca dupa slujba de la biserica, sa vina acasa si sa guste din bunatatile care-i ispiteau cu mirosul lor. In acea seara, agitatia era mare: veneau colindatorii, iar bunica facea ultimele pregatiri. Cand, in sfarsit, s-a asternut linistea si se pregateau de culcare, afara s-a auzit un mieunat stins. Atenta si miloasa, bunica s-a dus sa vada ce este. Dupa putin timp s-a intors in casa cu o pisica slaba si flamanda. Mare le-a fost mirarea, dar si bucuria, cand au vazut ca pisica primita in casa era a lor, cea care se pierduse in refugiu. Strabatuse aproape o suta de kilometri ca sa-si regaseasca stapanii. Ce bucurie pentru toti! Sfioasa la inceput, dupa ce a fost hranita si manga