Primaria Timisoara se pregateste sa cheltuiasca suma-record de 100 de milioane de euro in reabilitarea liniilor de tramvai din municipiu. Aceasta este cea mai mare investitie realizata pana acum in infrastructura orasului, costul lucrarilor reprezentand echivalentul bugetului local pe acest an.
In sedinta de Consiliu Local din aceasta luna alesii vor analiza oportunitatea realizarii unui studiu de fezabilitate pentru zece trasee din diferite zone ale municipiului. Investitia vine dupa finalizarea aproape in totalitate a lucrarilor la santierele deschise in centru, care au costat doar jumatate din suma de care este nevoie acum.
Directorul Directiei Edilitare, Dumitru Andor, a explicat ca liniile-cale trebuie schimbate pentru ca sunt invechite, iar uzura determina producerea de zgomote si vibratii care conduc la deteriorarea mijloacelor de transport, a liniilor, a drumurilor si podurilor, dar si a cladirilor din vecinatatea acestora.
"In cazul in care aceste lucrari de reabilitare vor mai intarzia, putem sa ne asteptam si la alte consecinte grave: intreruperi tot mai dese de circulatie pentru remedieri, cresterea numarului de deraieri si deranjamente, cresterea numarului de personal de intretinere si revizie a tramvaielor, dar si imposibilitatea introducerii de tramvaie moderne in circulatie", a atras atentia Andor.
Municipalitatea intentioneaza sa apeleze la fondurile structurale ale Uniunii Europene, de unde vor sa solicite aproape 70 de milioane de euro. Traseele pe care ar urma sa se lucreze sunt str. Stefan cel Mare, Calea Stan Vidrighin, Calea Buziasului, bd. Cetatii, Calea Bogdanestilor, Aleea Avram Imbroane, traseul str. Ana Ipatescu - Victor Hugo - Alunis - Drubeta, str. Ardealul, str.
Ioan Slavici si str. Polona. Lungimea retelei propuse spre rea