„S-ar putea sa trebuiasca sa ne asumam chiar si destinul de partid de opozitie” declara sententios Ludovic Orban zilele trecute in fata unor tineri liberali.
Era o reactie, de altfel previzibila, fata de satisfactia abia retinuta cu care mai toti liderii PD anuntau disponibilitatea partidului lor de a deschide un dialog oficial cu noua grupare coagulata in jurul trioului Stolojan - Stoica - Flutur.
Probabil ca o astfel de schimbare brusca de statut nu i-ar incinta insa deloc pe activistii din tara si de la centru abia scapati la bunatatile puterii. Mai ales ca multi dintre ei, e vorba in principal de cei veniti pe filiera Organizatiei Tineretului Liberal, parasutati in functii aproape direct de pe bancile scolii, nici nu prea stiu sa faca mare lucru altceva.
Felul in care a vorbit dl. Orban despre destin poate da unora fiori creind impresia ca actuala conducere PNL crede ca ar avea o mare misiune de indeplinit pe care doar uneltirile Cotrocenilor ii impiedica sa o duca la capat.
Si, intr-adevar, exista un anumit nucleu si inauntru si in afara sistemului politic care este convins ca PNL a ramas ultimul bastion al luptei impotriva neocomunismului ilustrat de partide ca PSD si PD, ambele desprinse din FSN. Asta cred fosti detinuti politici sau oameni ca Doina Cornea care s-au aflat intr-un fel sau altul in avangarda rezistentei impotriva fostului regim comunist.
Asta au invatat sa spuna in ultimul timp si tinerii activisti PNL, cit de mult o si cred e o alta poveste, pleacind de la premiza automata ca toti cei care critica sau se opun cumva partidului lor, din zona politica, din cercurile intelectuale sau din societatea civila, sint in cirdasie cu securistii si cu neocomunistii.
Pina la un punct poate fi si aceasta o formula de a-ti construi o identitate pe scena politica si de a-ti motiva sustinatorii. Dar numa
