Cândva, putere dominatoare şi jandarm temut al continentului negru, "hexagonul" a comis trei greşeli politice costisitoare de fapte, africanii, dezamăgiţi că Franţa, care le-a promis drepturi şi dezvoltare, nu s-a ţinut de cuvânt, se întorc spre SUA sau China. Numărul celor care spun că Franţa îi sacrifică în profitul propriilor interese a crescut. Cauzele acestei percepţii sunt diverse.
Africanii nu mai sunt doriţi în Hexagon
Pe primul loc este politica restrictivă, adoptată de statul francez, începând din anii "90, privind migraţia. Cozile interminabile din faţa consulatelor franceze şi legile adoptate în 1993, ce obligă studenţii africani să semneze un angajament că vor părăsi teritoriul francez imediat după obţinerea diplomelor de studii, sunt umilitoare. Recentele măsuri introduse de ministrul de interne, Nicholas Sarkozy, întăresc acest sentiment de discriminare. Pe timpul şederii lor pe teritoriul francez, tinerii africani au sentimentul de paria. În comparaţie cu aceştia, colegii lor care studiază în SUA sau Canada se bucură de alt tratament.
Relaţia specială cu Parisul dispare
Tinerii născuţi în timpul sau după ce statele africane francofone şi-au dobândit independenţa nu mai sunt motivaţi să întreţină legătura cu Parisul. Din ce în ce mai influenţate de globalizare, elitele africane au început să prefere SUA în locul Franţei şi sunt tot mai atrase de lumea anglo-saxonă, observă "Le monde diplomatique". În plus, Franţa are reputaţia că şi-a făcut jocurile, susţinând regimuri dictatoriale în spaţiul francofon african, cum s-a întâmplat cu defuncţii Jean Bedel Bokassa, în Rep. Centrafricană, Joseph Mobutu, în Rep. Congo fostă Zair, sau Gnassingbe Eyadema, în Togo. Parisul s-a opus deciziei Uniunii Europene de a introduce sancţiuni împotriva statului Togo, în 1993. Interesele economice ale marilor companii franceze explică această toler