10 persoane care au fost prezente duminică noaptea în clubul de striptease 69 au suferit intoxicaţii severe cu monoxid de carbon şi sunt în prezent internaţi la Clinicile 1, 2 şi 4. Medicii de gardă de la aceste clinici nu s-au pronunţat asupra stării pacienţilor. Doi dintre ei sunt oameni ai legii, aflaţi în misiune de intervenţie.
Totul s-a întâmplat în jurul orei cinci dimineaţa în Clubul 69, când cei aflaţi în incintă au sesizat prezenţa unui fum sufocant şi au cerut ajutorul Dispeceratului 112. În timp ce Poliţia Municipiului Târgu Mureş a trimis o echipă de intervenţie, dispeceratul 112 a mai primit un apel prin care se anunţa faptul că 10 persoane aflate la acea oră în incinta clubului au fost transportate la SMURD Târgu Mureş, întrucât prezentau simptome de intoxicaţie.
Printre cele 10 persoane transportate se aflau şi cei doi poliţişti din echipajul de siguranţă publică, ei fiind primii care au ajuns la eveniment pentru a interveni, intrând în respectivul club.
În urma investigaţiilor medicale efectuate la Spitalul Judeţean s-a stabilit că persoanele internate prezintă simptomele unei intoxicaţii cu monoxid de carbon şi au fost trimise la Clinicile 1, 2 şi 4 pentru internare şi supunere la tratament special. "Medicul de gardă care a fost pe tura de noapte a spus că toţi cei 10 pacienţi au fost internaţi la Clinicile 1, 2 şi 4, însă noi nu ştim nimic despre starea lor", a precizat Szabo Clara, medic în cadrul SMURD Târgu Mureş. Patronul clubului nu a putut fi contactat pentru declaraţii.
Centrala, bat-o vina
După evacuarea clubului şi transportarea victimelor la spital, a început cercetarea localului pentru a se stabili cu exactitate care a fost cauza intoxicării şi substanţa toxică, care până în acel moment a fost necunoscută. Până la urmă s-a ajuns la concluzia că totul a pornit de la centrala termică al cărei horn de evacu