Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au evoluat salariile românilor în ultimii patru ani

Publicat in Adevarul, luni 11 decembrie 2006 ·

Veniturile petroliştilor şi ale informaticienilor au înregistrat cele mai mari creşteri în perioada 2002 - 2006 venitului mediu net la 20 de categorii de angajaţi, respectiv la câteva profesii liberale, realizate în octombrie 2006 faţă de ianuarie 2002 şi faţă de luna octombrie din 2005. În cazul celor 20 de categorii de angajaţi, sursa datelor provine din raportările Institutului Naţional de Statistică (INS), veniturile pensionarilor - din calculele Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (MMSSF), iar estimările referitoare la profesiile liberale provin din rândul operatorilor din domeniile prezentate.

Creşteri sub medie la stat şi în industrie

Cele mai mici creşteri de salarii, în perioada ianuarie 2002 - octombrie 2006, s-au înregistrat în industriile prelucrătoare şi la unii angajatori cu capital de stat. Între salariaţi, învăţământul deţine cel mai trist record, cu o creştere de doar 40% în aceşti ultimi 4 ani şi jumătate, urmat de poştă-telecomunicaţii (+46,6%) şi de minerit (+52%). Tot sub media generală de 62,7% se mai situează şoferii (+53,5%) şi siderurgiştii (+61,1%), dar cea mai defavorizată categorie rămân pensionarii, cu o creştere medie a veniturilor de doar 36,2%.

În ceea ce priveşte dinamica salariilor din ultimele 12 luni (octombrie 2005/octombrie 2006), sub media de 11,9% se situează şi mai multe categorii de salariaţi. Între acestea se regăsesc poştaşii, cu o creştere de doar 3% peste inflaţia de 4,8%, intermediarii financiari (+5,3%), comercianţii (+6,5%), textiliştii (+7,4%), siderurgiştii (+8,7%), personalul din sănătate (+8,9%) şi electroniştii (+9,8%).

Venituri pe măsură în industriile performante

La polul opus, cu creşterile salariale cele mai mari, se află petroliştii, cu un plus de peste 116% în octombrie 2006 faţă de ianuarie 2002 - în condiţiile unei inflaţii cumulate de peste 60%, respectiv d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 5 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 2 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Violențe la Euro 2024. Poliția din Germania a evitat un măcel. Zeci de italieni înarmaţi, arestaţi înainte de a-i ataca pe fanii albanezi la Dortmund

Adevarul acum 57 minute
Aproximativ cincizeci de suporteri italieni au fost arestaţi, sâmbătă, 15 iunie 2024 înaintea meciului selecţionatei ţării lor împotriva Albaniei (2-1), de la EURO 2024, disputat la Dortmund.

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum 2 ore
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°