"Dom'le, Oprescu macar a fost sincer!", imi spunea ieri un politician dupa incheierea discursurilor candidatilor la sefia PSD. Poate, dar atunci cum a fost Gigi Becali care spunea tot ieri, la Realitatea TV, ca orice ministru e de inteles ca face si el 2-3 combinatii in functie din care ii ies 5 milioane de dolari si da 2-3 sute de mii si la altii? Un Superman al sinceritatii?
Grosso modo vorbind, exista doua stiluri in politica romaneasca actuala. Unul se bazeaza pe "sinceritate": trantesti intr-un mod mai mult sau mai putin frust niste "adevaruri", contezi pe exhibarea bruta, neprelucrata a persoanei tale si speri ca asta sa fie luata drept valoare.
Online Advertising
L-as numi stilul "verde-n fata". Celalalt face apel la metode de antrenament, la lustruirea imaginii, la pregatirea discursului de la dezvelirea danturii pana la structurarea strategica in functie de publicul tinta. L-as numi stilul "pasta de dinti".
Mircea Geoana s-a spalat pe dinti pana la sange. A vorbit fluent si in acelasi timp ritmat, cu pauze calculate la fractiune de secunda si gestica vadit antrenata. A controlat sala vorbind practic liber, cu rare priviri aruncate pe hartii. Si-a curatat complet discursul de "diplomatisme" specifice fostei sale meserii.
A venit de acasa cu sintagme penetrante pentru a ataca frontal "puterea portocalie": "autoritarism dublat de amatorism", "partidul-stat e pe cale sa fie inlocuit de omul-stat", "Axa Raului". N-a pomenit nimic de adversarii sai din partid si a facut apel la unitate "cu mic, cu mare".
In fine, dispunerea masei de participanti mi s-a parut foarte interesanta: latita intr-un dreptunghi de vreo 200 m lungime si 20 m latime. In dispunerile de tip amfiteatru, ca la Sala Palatului, de pilda, o "rascoala" se poate intinde cu usurinta, cum s-a intamplat la congresul precedent, la acel "tovarasu
