Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sedinţă extrordinară a Consiliului Local

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 12 decembrie 2006 ·

Consilierii municipali întruniţi, ieri, în şedinţă extrordinară au aprobat rectificarea bugetului local.

Astfel în ultima lună s-au primit prin Hotarâre de Guvern 350 000 de lei noi pentru reabilitarea şcolilor Victor Jinga, Octavian Goga şi Radu Popa. Viceprimarul Sighişoarei Soprin Savu a declarat că s-au încheiat deja licitaţiile pentru desemnarea constructorilor ce se vor ocupa de reabilitări la gimnaziile amintite, contractele urmând a fi semnate până la finele acestei săptămâni. Tot prin Hotărâre de Guvern şi în cadrul programul instituit de Ordonanţa 7 pentru modernizări în mediul rural Sighişoara a primit 130 000 de lei noi pentru demararea proiectului necesar introducerii canalizării în localitatea aparţinătoare Hetiur.

Alte surse de venit la bugetul local au fost sumele defalcate din cota de TVA alocate către Consiliul Judeţean. 4.160.892 lei noi s-au primit pentru finanţarea cheltuielilor de personal din învăţământul preuniversitar .

Avem o veste bună şi una rea : vestea bună e că din sumele alocate se va putea da al 13-lea salariu pentru profesori încă din decembrie, vestea rea e că banii nu ajung decât pentru o parte din acesta. Astfel, cadrele didactice din Sighişoara vor primi un avans din al 13-lea salariu înainte de sărbători şi cealaltă parte în ianuarie 2007.

Al doilea proiect de hotărâre dezbătut ieri de consilieri a vizat însuşirea documentaţiei topografice "Dezmembrare-comasare teren Mihai Viteazul – Baza sportivă şi de agrement" şi aprobarea vânzării terenului şi a construcţiilor.

Consilierii municipali au dat undă verde vânzării Stadionului cu condiţia ca Studiul de Fezabilitate, proiectarea şi execuţia noii baze sportive din cartierul Bărăgan să aibă loc concomitent. Cu detalii despre toate acestea vom reveni însă în următoarele nediţii. (F.C.)

Consilierii municipali întruniţi, ieri, în şedinţă extrordi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 18 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 34 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 32 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 48 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°