Casele de bilete nu ştiu cum să facă rezervări, iar internetul din vagoane nu funcţionează "Am avut noroc. Voiam să iau bilet la clasa I, dar nu mai erau locuri", ne-a declarat unul dintre pasageri.
Noile dotări ale trenurilor i-au luat prin surprindere şi pe angajaţii de la agenţia de bilete CFR, dar şi pe cei de la casele de bilete din Gara de Nord, inclusiv cei de la informaţii. Cu o zi înainte de introducerea vagoanelor, nimeni nu putea să spună sigur care este trenul care va avea clasa business.
De la agenţia de bilete ni s-a spus că sistemul nu permite încă vânzarea de locuri bussines şi ne-au îndrumat către casele de bilete din gară. Nici acolo nu se ştia cum va fi cu noile vagoane şi ne-au chemat a doua zi, pentru că nu intrase în vigoare noul mers al trenurilor.
Duminică dimineaţa, angajaţii CFR pluteau în aceeaşi ceaţă. La unul din punctele de informaţii ni s-a spus că singurul tren cu business class pleacă spre Bistriţa, la ora 21.30, iar la alt punct de informare am aflat că şi trenul spre Oradea are vagon business. Tot acolo am aflat că există o casă specială pentru această clasă, casa 7, care era până acum de clasa I.
Pozele din tren, luate ca amintire
În tren ne-au aşteptat alte surprize. Internetul nu funcţionează, iar scaunele nu sunt aşezate la o distanţă suficientă pentru a ţine confortabil un laptop. Cu toate acestea, vagonul de business a atras câţiva curioşi, care au încercat confortul fotoliilor din piele pentru câteva minute şi au făcut poze în faţa monitoarelor. "Nu merită", ne-a spus un pasager de la clasa business exclusiv, care s-a arătat dezamăgit de faptul că televizorul care se anunţa este de fapt un monitor pe care se pun casete video la cerere. Preţul unui bilet întreg până la Oradea este 155,10 RON la clasa business exclusiv şi 135,10 RON la clasa business standard, iar drumul până la Timişoara vă costă