Cercetătorii au lansat noi ipoteze privind cauzele excesului ponderal adipos în comparaţie cu copiii care au avut voie să mănânce orice. Prof. dr. Constantin Dumitrache, de la Institutul Parhon din Bucureşti, ne explică rezultatele cercetării derulate în cele trei ţări amintite mai sus.
Cercetătorii au lansat şapte noi ipoteze privind creşterea în greutate. Astfel, vinovate de obezi-tate ar fi:
1. Lipsa de somn. Un studiu realizat de o echipă de cercetători americani, la care au participat 68.000 de femei, monitorizate timp de 16 ani, a stabilit că persoanele care dorm cinci ore pe noapte câştigă mai repede în greutate decât cele care dorm şapte ore. "Se ştie că, în timpul somnului, metabolismul este încetinit. Este posibil să se producă un dezechilibru la nivelul secreţiilor diencefalice, acolo unde se află centrul foamei şi al saţietăţii", ne-a declarat prof. dr. Constantin Dumitrache.
2. Încălzirea centrală şi aerul condiţionat. Când ne aflăm într-un mediu confortabil, folosim mai puţină energie pentru că tremurăm sau transpirăm mai puţin. Prof. dr. Dumitrache este de părere că, datorită confortului modern, energia consumată pentru adaptarea la frig este mult mai mică. De asemenea, căldura favorizează inactivitatea fizică şi sedentarismul.
3. Renunţarea la fumat. Un studiu a scos la iveală faptul că persoanele care renunţă la fumat au tendinţa de a avea o greutate corporală mai mare decât fumătorii şi/sau persoanele care nu au fumat niciodată. "Acesta nu este un factor direct care provoacă obezitate, dar obiceiul intens al fumatului poate fi înlocuit cu o serie întreagă de alte obiceiuri, unele alimentare, care, aparent, sunt inofensive, dar care au aport calorigen. De pildă, ronţăirea de chipsuri sau bomboane", ne-a mai spus prof. dr. Dumitrache.
4. Moştenirea genetică. Copiii care au mame obeze au probabilităţi mari de a deveni obez