Acum mai bine de o luna si jumatate, ministrul delegat al lucrarilor publice, Laszlo Borbely, a facut o vizita in Sibiu, in urma careia a „dictat” ca totul sa reintre in grafic. Sa se lucreze, lucreze, lucreze. Cine va sta sa priveasca o clipa, isi va da seama ca ori s-a lucrat prost, fie deloc.
La sala de sport a Scolii nr. 9 un caine cu o funda rosie ne intampina. Pe placuta dinaintea santierului, scrie ca termenul de finalizare este noiembrie 2006. Asa a promis constructorul si acum o luna, atunci cand a vizitat santierul Borbely: ca pana la sfarsitul lui noiembrie totul sa fie gata.
Si este gata, mai putin acoperisul, peretii, finisajele, vestiarele, parchetul, geamurile etc s.a.m.d. Din cei nici 10 muncitori care trancaneau pe santier, unul care amesteca cu burghiul intr-o galeata cu ciment spune ca patronul de la Termogaz Company nu e prin preajma si ca o sa vina candva.
Lasam o carte de vizita si mergem la celalalt santier pe care Termogaz Company din Hateg, Hunedoara, il aree in Sibiu: cladirea Garii.
Praf si pulbere la gara
Pe placuta santierului de la cladirea Garii, scrie ca termen limita luna decembrie a acestui an. Aruncam o privire: in holul central al cladirii, praf, o betoniera si vreo doi muncitori, curiosi de oaspeti. Peronul praf, ferestrele termopan montate. Dintr.un birou inghesuit in altul ajungem la Adoris Filea, directorul de infrastructura al Garii Sibiu.
"Daca scrie acolo decembrie, asa trebuie sa fie. Nu stiu de alt termen. Poate o sa termine gara in trei zile”, vorbeste directorul garii sibiene. Pe acelasi peron incarcat de moloz, o mana de muncitori stau si fumeaza.
Chinezariile din Piata
Piata Garii, ora pranzului. Sub soarele de iarna, o duzina de muncitor