Unilever South-Central Europe (USCE) a finalizat o investitie de 4 milioane de euro in constructia unei noi platforme industriale la Ploiesti, care include acum, alaturi de fabrica pe care compania o detine in oras din 1995, si o noua unitate de produse alimentare. Noua fabrica reuneste intr-o singura locatie unitatile de productie anterior plasate in Targu Mures (margarina Rama si Delma) si Bucuresti (condimente, supe si sosuri Knorr), iar ca urmare a acestei consolidari Unilever a facut la Ploiesti peste 230 de angajari. Fabrica are o suprafata de peste 6.000 mp, iar constructia sa a inceput in iunie anul acesta si a durat 6 luni.
"Un singur centru de productie inseamna eficientizarea afacerilor companiei pe termen lung. O astfel de realizare importanta in numai 6 luni de la demararea lucrarilor de constructie ma indreptateste sa fiu mandra de echipa care a dezvoltat acest proiect. Este in acelasi timp dovada ca si in Romania se construieste repede, bine, la standarde europene si fara incidente. Iata inca un motiv de mandrie", a declarat Alexandra Gatej, presedinte Unilever South Central Europe.
Noua platforma industriala include doua fabrici cu 450 de angajati, iar produsele acesteia genereaza pentru companie o cifra de afaceri de 100 milioane de euro.
Noua fabrica de produse alimentare din platforma industriala include trei capacitati de productie distincte - pentru producerea margarinelor Rama si Delma, a condimentelor Delikat si Knorr, precum si a supelor si mustarurilor Knorr.
Aceasta investitie are ca scop eficientizarea operatiunilor de productie si distributie si va contribui la planul de dezvoltare pe termen lung al companiei. "Avem o afacere puternica in Romania si este foarte important sa ii asiguram cresterea pe termen lung. Pentru aceasta trebuie sa investim", a declarat presedintele USCE, Alexandra Gatej.
Compania mai det