Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O valoroasa colectie de arta, la Palatul Cercului Militar

Publicat in Curierul, miercuri 13 decembrie 2006 ·

O sumara radiografie asupra creatiei plastice romanesti contemporane din ultimii 15 ani este dificil de realizat. Si totusi, o prestigioasa institutie, care nu apartine nemijlocit culturii, a reusit aceasta performanta de invidiat. Cercul Militar National, aflat in pragul unei importante aniversari - 130 de ani de la infiintarea sa ca institutie (15 decembrie 1896) - a demarat, zilele trecute, seria manifestarilor prilejuite de acest eveniment, prin lansarea catalogului colectiei. Volumul, prefatat de catre generalul de brigada dr. Catalin Zisu, lt.col. Marian Ghica, actualul director al Cercului Militar National si istoricul de arta Victor Simion, reprezinta un repertoriu selectiv cu numele artistilor si reproduceri dupa lucrarile donate de catre acestia Cercului Militar National. Astfel, incepand din 1992 (cand, la 20 iulie, se inaugura, in Sala Maura a Palatului Cercului Militar, o galerie de arta) si pana in 2005, s-a constituit un fond de lucrari - peste 200 - semnate de nume de referinta ale plasticii contemporane. Anul 1995 marca insa un moment fast in consacrarea spatiului de expunere destinat artistilor: inaugurarea celei mai frumoase (si generoase!) sali de expozitii din Bucuresti - Galeria "Artelor". Lt. col. Marian Ghica ne asigura ca numirea sa, in urma cu un an, in functia de director al institutiei din Bulevardul Regina Elisabeta, nu va insemna stoparea functionarii galeriei de arta, ba dimpotriva se va acorda, in continuare, atentia cuvenita artistilor si artei contemporane. "De altfel, solicitarile artistor romani pentru a expune aici au crescut foarte mult, in plus suntem contactati in acelasi scop si de ambasadele straine din Bucuresti", spune Marian Ghica. Referindu-se la catalogul colectiei, Marian Ghica a subliniat ca publicarea acestui volum era necesara nu numai pentru a face cunoscut publicului bucurestean tezaurul de valori existent - caruia

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 7 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 14 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 3 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 12 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 11 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 10 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 11 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

România, o țară foarte sigură. Suntem printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalității, asigură SUA și UE

Ziare.com acum 12 ore
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, având o situație mai favorabilă în acest sens comparativ cu multe state din Europa de Vest, a anunțat vineri, 27 decembrie, Ministerul de Interne. Acest lucru este confirma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°