Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rus, Dancu si Puscas dau tonul in partidul condus de Geoana

Publicat in Romania Libera, miercuri 13 decembrie 2006 ·

Ultimul Congres al PSD a adus intarirea pozitiilor in cadrul partidului a membrilor "Grupului de la Cluj". Victoriile lui Mircea Geoana si Titus Corlatean echivaleaza cu victoria ardelenilor asupra bucurestenilor care l-au sustinut pe Sorin Oprescu si asupra moldovenilor, care l-au sprijinit in mod constant pe Miron Mitrea. In prezent, tonul in PSD este dat de Grupul de la Cluj, reprezentat de fostul vicepremier Ioan Rus, de fostul ministru al Informatiilor Publice, Vasile Dancu, si de fostul negociator-sef cu Uniunea Europeana, Vasile Puscas. Cel mai important partid al Opozitiei a adoptat regionalizarea promovata de ardelenii social-democrati. Practic, PSD va experimenta aceasta formula intr-un moment tulbure pe scena politica romaneasca. In timp ce Coalitia aflata la Putere a intrat in descompunere, Opozitia trece inca prin convulsiile provocate de criza de succesiune declansata de inlaturarea lui Ion Iliescu de la sefia PSD. Demisia lui Sorin Oprescu nu este decat ultima expresie a acestei stari de lucruri. In acest moment, Mircea Geoana, sprijinit de ardeleni, are toate parghiile la dispozitie pentru a relansa Partidul Social-Democrat. Daca va reusi, el va trebui sa imparta succesul cu Grupul de la Cluj. In acest caz, eventualul premier desemnat de ipoteticul presedinte al Romaniei, Mircea Geoana, ar urma sa provina din randul ar-delenilor social-democrati. Daca, insa, Geoana va duce in esec ofensiva politica declansata de PSD in aceste zile, formatiunea ar putea trece din categoria partidelor mari in cea a partidelor medii, ceea ce ar insemna ca social-democratii vor trebui sa inceapa sa isi caute aliati in tentativa de a reveni la Putere. Corlatean, in postul-cheie Tema regionalizarii este incurajata si de alegerea ardeleanului Titus Corlatean in functia de secretar general. Un deputat de Brasov ii succede fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitre

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°