Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partidul Conservator - PD, somat sa stopeze racolarile

Publicat in Jurnalul, miercuri 13 decembrie 2006 ·

Conducerea Partidului Conservator, intrunita ieri in cadrul Biroului Politic, a somat public PD si pe presedintele Traian Basescu sa inceteze "actiunile de racolare a alesilor si specialistilor conservatori din structurile administratiei statului".

NOMINALIZARI. Prin intermediul unui comunicat de presa, conservatorii arata ca, in ultima vreme, membrii ai democratilor, in principal ministrii Vasile Blaga si Radu Berceanu, au facut presiuni asupra parlamentarilor PC pentru a li se alatura fie democratilor, fie platformistilor lui Theodor Stolojan. Scopul acestei actiuni, precizeaza sursa citata, este incercarea de constituire a unui partid-stat. "Membrii Biroului Politic si-au exprimat in unanimitate dezacordul fata de aceste practici totalitare si trag un semnal de alarma asupra pericolului de destabilizare a tarii promovat de Traian Basescu si pus in aplicare de PD", se arata in comunicat. Pe de alta parte, conservatorii au dezbatut ieri un document intitulat "Starea natiunii", care va fi prezentat public in ianuarie 2007. In replica, PD respinge acuzatiile PC de racolare a unor parlamentari conservatori. Vicepresedintele PD Ioan Oltean considera aceste acuzatii, conform Rompres, ca fiind "rodul imaginatiei" conservatorilor. Conducerea Partidului Conservator, intrunita ieri in cadrul Biroului Politic, a somat public PD si pe presedintele Traian Basescu sa inceteze "actiunile de racolare a alesilor si specialistilor conservatori din structurile administratiei statului".

NOMINALIZARI. Prin intermediul unui comunicat de presa, conservatorii arata ca, in ultima vreme, membrii ai democratilor, in principal ministrii Vasile Blaga si Radu Berceanu, au facut presiuni asupra parlamentarilor PC pentru a li se alatura fie democratilor, fie platformistilor lui Theodor Stolojan. Scopul acestei actiuni, precizeaza sursa citata, este incercarea de constituire a unui par

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima şedinţă CSAT din mandatul lui Nicuşor Dan are loc luni / Ordinea de zi: conflictul din Ucraina, forţele armate ale României pentru misiuni în afara teritoriului ţării în 2026, evaziunea fiscală, situaţia Salinei Praid

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte luni, la ora 12.00, printre temele de pe orindea de zi aflându-se stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, forţele armate ale României ce pot

Baricade în Belgrad în cea de-a doua noapte de proteste / Vucic: „Vor fi mult mai multe arestări pentru atacuri asupra poliţiei… nu este sfârşitul”

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mii de manifestanţi antiguvernamentali au blocat în noaptea de duminică spre luni mai multe bulevarde din Belgrad, la o zi după o manifestaţie gigantică pentru organizarea de alegeri anticipate, rela

Rezultate finale BAC 2025. Notele după contestatii vor fi publicate azi pe edu.ro și pe HotNews

HotNews acum 40 minute
Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat 2025, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate luni, 30 iunie, pe platforma oficială a Ministerului Educației – bacalaureat.edu.ro. Astfel, tinerii care au susținut bacalaureatul vor afla azi dac

Surse – Donald Trump va vizita centrul de detenție pentru migranți „Alligator Alcatraz”

Mediafax acum o ora
Măsura vine în contextul în care Trump a căutat să intensifice detenția și deportarea migranților, afirmând că este necesară după ce milioane de persoane au trecut ilegal granița în perioada mandatului democratului Joe Biden. Centrul a primit aceast

Acţiuni de peste 1 miliard de dolari vandute în ultimul an de directori ai Nvidia

Mediafax acum 52 minute
Peste 500 de milioane de dolari din aceste vânzări de acțiuni au avut loc în luna iunie, pe fondul creșterii record a prețului acțiunilor producătorului de cipuri cu sediul în California. Investitorii s-au întors în forță către acțiunile companiei,

Benjamin Netanyahu vorbeşte despre „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza / Între timp, alte 34 de de persoane au murit în urma atacurilor israeliene

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a evocat duminică „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, unde echipele locale de salvare au anunţat că 34 de persoane au murit în urma atac

Administrația Trump pregătește un „permis temporar” pentru imigranții din anumite sectoare: „Lucrăm la asta chiar acum”

Adevarul acum o ora
Donald Trump susține că administrația sa lucrează la un plan care ar permite imigranților din agricultură și alte industrii esențiale să rămână în SUA cu un statut temporar.

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități

HotNews acum 12 ore
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului, potrivit I

Donald Trump a găsit cumpărător pentru TIKTOK AMERICA. Tranzacţia va necesita acordul lui Xi Jinping

Gandul acum 10 ore
Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA. ”Un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni

Marius Tucă Show începe luni, 30 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/32°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

22°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/34°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°