Când aud de cuvântul „handicapat”, la toţi le vine să o ia la fugă. Când aud de „caz social”, toţi se gândesc la sărăcie lucie, durere, milă, compasiune, la oameni care se plâng că nu au bani şi cer ajutorul tuturor. Excepţia vine din cartierul Triaj, unde, într-un apartament cochet, curat şi împresurat cu tablouri frumoase, locuieşte Lucian Adrian Ioan…

Cu tehnologia

la pat

„Sunt Lucian, dar prietenii îmi spun Bibi”, ne-a spus băiatul aşezat în faţa calculatorului. Patul din sufragerie în care stă Lucian are toate facilităţile unui birou. Băiatul are televiziunea la picioare în cel mai propriu sens al cuvântului, întrucât la capul patului avea un televizor, conectat la o consolă de jocuri X-Box. În stânga sa se află un calculator cu monitor cu cristale lichide, conectat la internet şi un telefon. Deasupra capului se odihneau o pereche de căşti, sute de compact disuri şi dvd-uri, iar pe monitor o cameră web. Întins în pat, Bibi ţinea pe burtă tastatura şi din când în când mai butona la mouse.

Bibi a făcut primele clase acasă, restul în cărucior

„M-am născut cu o malformaţie la coloana vertebrală, de la care am ajuns la paralizie, de la brâu în jos. Nu am mers niciodată pe picioare”, ne-a spus tânărul în vârstă de 20 de ani. „Din clasa I până în clasa a IV- a am învăţat acasă. Veneau la mine o profesoară de limba română, una de matematică şi una de franceză. Engleza am învăţat-o acasă, uitându-mă la Cartoon Network. Apoi, din clasa a V-a erau prea multe materii ca să mai aduc profesorii aici. Aveam două cărucioare cu care mă deplasam la şcoală. Tata mă cobora scările, mă ducea la şcoală şi mă aducea apoi acasă. Cu unii colegi m-am înţeles bine, dar am avut şi «duşmani»”, a spus băiatul.

Coborât cu

macaraua din

balcon

Din cauza lipsei de activitate fizică, băiatul s-a îngrăşat rapid. „A mânc