Una din stenogramele PSD consemna satisfactia lui Nastase dupa aderarea la Internationala Socialista. "In ultimii ani, nu am mai auzit pe nimeni sa ne spuna ca suntem un partid criptocomunist", constata fostul premier. Nastase le vorbea tovarasilor de drum din PSD despre noua "legitimitate ideologica", "moderna, social-democrata".
Cu exceptia site-ului CIA, putini mai descriau pe atunci PSD ca partid "fost comunist" sau "neocomunist". Stenogramele care au devoalat mecanismul de controlare a institutiilor statului si presei au readus in atentie ascendenta bolsevica a PSD, dar chiar si atunci s-a vorbit mai mult despre "partidul-stat".
Paradoxal, problema originii nesanatoase a PSD reapare pregnant tocmai acum, cand aripa reformatoare pare sa fi castigat partida, cand multi tineri politicieni i-au inlaturat pe vechii activisti si Dancu i-a lipit lui Iliescu eticheta de "produs expirat" pe frunte.
Rezolutia prin care PSD afuriseste apriori Comisia Tismaneanu arata insa ca Ion Iliescu este de fapt marele castigator al ultimului congres.
Iliescu, care ii denunta in tinerete pe "canibalii americani" si apoi, cu intelepciunea maturitatii, propunea, in 1990, "instituirea unei garzi nationale" formate din mineri, este politicianul care sesizeaza astazi cel mai bine miza condamnarii comunismului. La Congres, Iliescu si-a stupefiat si dezamagit sustinatorii, acceptand pozitia de presedinte de onoare al PSD.
Dar de pe aceasta pozitie el a reusit sa ia ostatic intreg partidul, inspirandu-i o atitudine stupida si periculoasa. Rezolutia prin care PSD cere ca Raportul Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste sa fie dezbatut de partide denota maxima ipocrizie.
In 2003, la presiunea Occidentului, dupa ce a minimalizat Holocaustul din timpul administratiei Antonescu, presedintele Iliescu a infiintat o comisie