Cind Ion Grosu, directorul general al Teatrului National „M. Eminescu“ din Chisinau, ma invita, in timpul Festivalului National de Teatru, la evenimentul similar de peste Prut, nu stiam ca voi ajunge acolo ca unic reprezentant al criticii din tara, dar imi cunosteam foarte bine rezervele. Cu trei ani mai devreme, vizitind capitala Moldovei (mi-e cam peste mina sa scriu Basarabiei, amputata cum este aceasta provincie de partea ei sudica), am avut senzatia revenirii intr-o Romanie de dinainte de ’89.
M-as fi simtit mai bine cu vreo paisprezece ani in urma, pe cind Leonida Lari se marita, insotita de ditamai alaiul, cu statuia lui Stefan cel Mare? (Nu e nici o urma de gluma aici, iar personajul chiar l-am vazut si acum, reluat intr-un spectacol al Teatrului de Revista „Ginta Latina“.) Ori, poate si mai devreme, pe cind populatia inconjurase Ministerul de Interne al RSSM, al carui lider era actualul presedinte Voronin? Sau poate mai incoace, pentru a descoperi reincarnarea lui Zaroni (dar cine mai stie cine a fost Zaroni?) intr-un Motpan agrarian (un fel de Vacaroiu, ca functie – dar cine mai stie cine e…)?
Tigarile sint (mult) mai ieftine, bomboanele Bucuria – o bucurie, drumurile – cam ca la noi. Doar etajele te pun pe ginduri: parterul nostru e, dincolo de Prut, etajul unu. Altfel, in ciuda politicului, Chisinaul s-a schimbat de trei ani incoace, macar pentru ochiul grabit, din afara. Nu si pentru ochiul „dinlauntru“: un critic blonda (chiar, cum e femininul criticului de teatru?) de pe la Mascva povestindu-si preumbletele prin „republicile unionale“ sau cam asa ceva, cu aer imperial.
Cum festivalul basarabean a tinut de la 27 noiembrie la 3 decembrie, in prima zi de iarna, cu ocazia Zilei Mondiale Anti-SIDA, la Chisinau lumea isi ureaza „La multi ani!“ cu mai multa credinta decit (mai ales si cam ridicol) media TV din dreapta Prutul
