Luminita MARCU
Mansarda cu portocale. Puzzle spaniol,
Editura Polirom, in afara colectiilor,
Iasi, 2006, 256 p.
intre tinerii recenzenti si cronicari iviti la noi in preajma anului 2000, Luminita Marcu se distinge prin perseverenta, prin dezinhibare, printr-o nedezmintita incredere in sine ce o determina sa se exprime ferm, sa transeze fara echivoc situatia analizata (uneori cu riscul sacrificarii nuantelor), prin entuziasm, prin voluntarism (calitati ce o recomanda ca pe un excelent promoter), prin abilitatea de a-si face vizibila prezenta in lumea literara. Scrie deslusit, cu aplomb, citeodata cu candoare si fara prea multe cochetarii stilistice. Nu-i nici calofila, nici teoretizanta, nici chitibusara, nu se lanseaza in complicate incursiuni interpretative. Vizeaza tinte mai modeste: sa scrie texte agreabile, sa pledeze pentru o carte care i-a placut sau pentru o idee la care tine. Structura pasionala, subiectiva in extrem, adesea umorala, nepregatita pentru distantarea de obiect ori pentru disectia la rece, prea putin riguroasa, gata sa se dispenseze de argumente, Luminita Marcu nu are vocatia unui critic in adevaratul inteles al cuvintului.
Are in schimb o certa vocatie de animatoare culturala si de eseista. Lucru pe care il va fi intuit ea insasi din moment ce nu a ales sa debuteze cu un volum de critica, preferind sa compuna si sa publice o carte-oglinda care sa-i reflecte cit mai fidel subiectivitatea, un amestec de texte jurnalistice (interviuri, recenzii), de pagini diaristice, confesive si de eseuri lejere despre carti ori despre calatorii. Mansarda cu portocale. Puzzle spaniol este o carte simpla, autentica, deloc plictisitoare, placuta, deconectanta. Si poate, pentru autoare, inceputul unui nou drum. Spun asta gindindu-ma ca, in ultima vreme, Luminita Marcu da semne ca s-ar indeparta de critica de intimpinare,
